Mădălina Apostol a fost cea care a dat vestea că ea și Nick Rădoi, omul de afaceri care locuiește în Statele Unite ale Americii, nu mai formează un cuplu.
Bruneta, bună prietenă cu Monica Gabor, a ținut să precizeze că a fost o decizie de comun acord, după ce amândoi au sesizat că relația lor nu mai funcționează așa cum și-ar dori.
Mădălina Apostol și Nick Rădoi s-au despărțit. Ea a dat vestea separării: "Suntem destul de maturi să ne dăm seama că relația nu poate funcționa așa"
"Având în vedere ca am fost un cuplu asumat şi public, mă simt datoare să să anunţ că am luat decizia să ne continuăm vieţile separat.
Suntem destul de maturi ca să ne dăm seama ca unele lucruri nu pot fi schimbate şi nu este corect faţă de niciunul dintre noi să fim implicaţi intr-o relatie, care, de fapt nu poate funcţiona asa. Nick Radoi îţi mulţumesc pentru iubirea, respectul si sprijinul pe care mi le-ai oferit in toti acesti ani şi cu siguranţă am învăţat multe lucruri de la tine.
Ai insistat să-mi păstrez demnitatea, să lupt şi să schimb ce nu a fost bun la mine, iar pentru acest lucru te voi respecta forever. Sunt atât mamă, cât sşi femeie si la fel ca oricine, am nevoie de o viaţă normală şi de cineva prezent zi de zi lângă mine.
Vă mulţumesc tuturor pentru susţinere!", a scris Mădălina Apostol.