Portretul robot al Mihaelei

Social

Detalii înfriorătoarea despre moartea Mihaelei! Tânăra incendiată în Giurgiu locuia în aceeași casă cu oamenii care au ucis-o

Mihaela-Sabina Mircea a fost ucisă de oamenii cu care locuia în casă.

Noi informații despre moartea Mihaelei! Tânăra ar fi fosit incendiată pe câmp de către oamenii cu care femeia locuia în casă. În acest caz au fost reținute cele trei persoane cu care Mihaela locuia, pentru 24 de ore. Ele urmează să se prezinte în fața judecătorilor pentru emiterea unui mandat de arestare pentru 30 de zile. Anchetatorii au găsit indicii conform cărora aceste trei persoane ar fi fost implicate în moartea Mihaelei.

Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu a postat un comunicat, în care se arată că Mihaela ar fi fost ucisă de oamenii cu care aceasta locuia.

Femeia în vârstă de 32 de ani avea un copil de opt ani și practica prostituția. Se pare că ea ar fi fost ucisă în urma unor neînțelegi cu persoanele cu care locuia. Principala probă incriminatorie pentru cele trei persoane a fost chiar mașina în care a fost transportat cadavrul.

Citeste si: Dan Negru, remarcă cu privire la situația financiară a României, dar și a numărului redus de copii care merg la școală! "Suntem praf!"- kfetele.ro

Citeste si: Noi suspecți în cazul Mihaelei, tânăra incendiată! Două femei și un bărbat, duși la Parchetul Tribunalului Giurgiu

Citeste si: Andreea Mantea o pune la punct pe Veronica după ce concurenta o face pe Kira să plângă! „De ce ai tu o problemă cu alte persoane?”. Aflați de la ce a pornit totul în ediția din „Casa iubirii” de duminică, 19 octombrie, de la orele 16:00 și 19:00, la Kanal- kanald.ro

"Ca urmare a vizionării și analizării minuțioase a camerelor de supraveghere coroborat cu declarațiile martorilor audiați în cauză și alte probe administrate a fost identificat autoturismul cu care a fost transportat geamantanul în care se afla corpul victimei”, se arată în comunicat.

Mihaela Sabina Mircea avea 32 de ani

Ce arată examenul toxicologic INML al Mihaelei, tănăra incendiată în Giurgiu! Ce substanță toxică ar fi inhalat

Înainte să moară în chinuri groaznice, Mihaela Sabina ar fi fost pusă să inhaleze o substanță toxică, numită insecticid. Anchetatorii susțin că există două posibilități, să fi inghițit substanța de bunăvoie sau să fi fost obligată să o facă de către criminali.

„La INML, în urma examenului toxicologic, s-a evidențiat prezența unui insecticid. Ceea ce este foarte ciudat. O variantă ar fi că fata ar fi fost forțată sa bea insecticidul sau chiar ea a îngurgitat o astfel de substanță pentru a scăpa de posibile torturi, în cazul în care a fost sechestrată”, au transmis surse judiciare pentru Gândul.ro.