
kanald.ro
Vedete
Irisha, noua faimoasă de la Survivor România 2021, s-a iubit cu un milionar din Republica Moldova însă relația a fost una toxică.
Irisha, interpreta din Chișinău care a intrat la Survivor România 2021, s-a îndrăgostit la 18 ani de un milionar de peste Prut. Relația a durat 8 ani, iar după o perioadă frumoasă, cu multe vacanțe exotice și cadouri scumpe, a urmat un adevărat coșmar.
Irina Ceban a povestit că bărbatul, care era cu 14 ani mai mare decât ea, devenise extrem de posesiv, îi interzicea să poarte ținute sexy, să urce pe scenă și chiar se folosea de influența lui pentru a-i tăia toate încercările de a-și clădi o carieră.
Citeste si: Lovitură cumplită pentru fiica Oanei Roman! Ce i-a făcut Marius Elisei în prima zi de școală- kfetele.ro
Cântreața a povestit că nu s-a putut rupe de iubitul milionar decât atunci când s-a mutat în România, însă chiar și așa, i-a luat peste 2 ani să-și poată face din nou o relație.
”Am fost 8 ani cu acest bărbat. La început, chiar a fost foarte frumos. Cam un an și jumătate spre doi. Cu timpul, au început să se schimbe lucruruile, și-a schimbat atitudinea, felul în care vorbea, felul în care mă trata. Primul conflict l-am avut la o zi de naștere, la un restaurant. S-a enervat, nici nu mai țin minte motivul și a lovit cu pumnul în masă, a început să țipe de față cu toată lumea.
Nu-i plăcea ceea ce fac, muzica, scena, modelingul... I se părea că mă expun prea mult.
În momentul în care am început să fim împreună eram mică. 18 ani nu este o vârstă la care iei decizii mature, nu înțelegi prea bine lucrurile.
Nu mă lăsa să mă îmbrac în rochii scurte, mulate. Dacă voi căuta pozele mele de acum câțiva ani, aveam doar fuste până la genunchi.
La un moment dat i-am spus că nu mai continuăm relația, atunci a pus detectivi pe urmele mele. Dacă eram la restaurant, simțeam că stă cineva cu ochii pe mine.
În Moldova, am fost la un show televizat, am stat o jumătate de an într-un platou. Eram 9 fete și 9 băieți... era despre cântat. O săptămână ne pregăteam, sâmbătă aveam show-ul. Acolo a început să simtă că nu-i place, nu se simțea în apele lui pentru că aveam parte de atenție, cântam în pantaloni scurți sau pe scenă.
Am vrut să mă angajez la radio, la televiziune... la probe era totul bine, după care apărea din senin un telefon și mi se spunea că nu se mai poate. Cu siguranță a fost mâna lui...
M-a căutat și după ce am venit în România. Ultima oară m-a sunat acum câteva săptămâni. Îmi spune că mă așteaptă și pot să mă întorc când vreau. Dar nu mă mai întorc niciodată la el”, a povestit Irisha la un show de televiziune.