Unul dintre cele mai controversate personaje de pe scena politică din România, Diana Iovanovici Șoșoacă, vine la “40 de întrebări cu Denise Rifai”, duminică, de la ora 22:30, la Kanal D. 
 Diana Șoșoacă este de profesie avocat, iar în anul 2020 a devenit Senator, în Parlamentul României, pe listele AUR (Alianța pentru Unitatea Românilor – n.r.), iar la nici două luni a fost exclusă din Grupul Parlamentar, fiind în prezent Senator Independent.  
				 Citeste si: „Pleci cu mine acasă”. Decizia ȘOCANTĂ luată de Dorobanțu și Naomi! Au crezut că nu-i aude nimeni, dar camerele i-au surprins chiar când se așteptau mai puțin- kanald.ro
 
				 
					
					
						
						
 Personaj extrem de controversat al scenei politice românești, Diana Șoșoacă s-a remarcat prin acțiuni considerate a fi cu totul deplasate, scandaloase, multe dintre acestea derulându-se chiar în Parlament. 
 În plan personal, Diana Sosoaca este la a treia căsătorie și are doi copii. 
 “Ce v-a lipsit să ajungeți o mare balerină?”, “Ați ajuns avocat datorită unei promisiuni făcute, pe patul de moarte?”, “Ce rol jucați în <groapa cu hiene> din Parlamentul României?”, “Ar mai exista Diana Șoșoacă fără Facebook?”, “Jucați cartea victimizării când sunteți în dificultate?”,  “V-a fost vreodată rușine de ce ați făcut?”, ”Îl complexați pe soțul dumneavoastră?”, “Ați fi dispusă să vă sacrificați copiii de 
					
					
						
						dragul politicii?”  acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care Diana Șoșoacă este invitată să răspundă în cadrul emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, ce va fi difuzată de la ora 22:30, la Kanal D. 
   
   
												 
            
            
            
            
  Citește și:
  
  
        
  
        
      
      
      
      
      
  
   
  
          - 
        
                      Bazofile crescute în testele de sânge – semnificații și implicații clinice
                  
      
- 
        
                      Mama Andreei Cuciuc, noi dezvăluiri șocante despre noaptea în care fiica ei a murit! Tânăra a sunat-o cu câteva secunde înainte să își dea ultima suflare: „Mamă, vino, te rog,...
                  
      
- 
        
                      "N-a făcut nici infarct, nici AVC, plămânii ei...." De ce a murit, de fapt, Ștefania Szabo! Legiștii au făcut descoperirea
                  
      
- 
        
                      „Pleci cu mine acasă”. Decizia ȘOCANTĂ luată de Dorobanțu și Naomi! Au crezut că nu-i aude nimeni, dar camerele i-au surprins chiar când se așteptau mai puțin
                  
      
- 
        
                      Doliu în lumea fotbalului. Fabian Tomescu s-a stins din viață la doar 46 de ani
                  
      
- 
        
                      Diana si Igor Cuciuc, atac dur la adresa nepotului lui Nicolae Botgros, care ar fi refuzat să o ajute pe Andreea: "Lăsați-o că o să-și revină, că este în comă alcoolică!”
                  
      
- 
        
                      Concurentul din Casa Iubirii comite o eroare neașteptată la FILMĂRI: "Îmi cer scuze, dar a trebuit să...". Ce măsuri urgente a luat producția ca să calmeze situația:...