kanald.ro
Stiri
Diandra de la „Insula Iubirii” șterge toate amintirile legate de Andrei Rotaru! Decizia luată de fosta ispită, după ce bărbatul s-a împăcat cu soția lui: „Scot tot”
Diandra Moga a dezvăluit că renunță la tatuajul pe care și l-a făcut în perioada în care avea o relație cu Andrei Rotaru.
Andrei Rotaru a mers alături de soția lui la „Insula Iubirii”, însă s-a îndrăgostit de altcineva. În perioada petrecută în Thailanda, a avut o idilă cu Diandra, care părea să se transforme într-o adevărată poveste de dragoste. Cei doi și-au făcut inclusiv tatuaje identice, dar și-au spus „adio” imediat după încheierea filmărilor.
De atunci, a trecut un an. Andrei Rotaru s-a împăcat cu Cristina, iar Diandra a decis să îl șteargă definitiv din memorie, dar și de pe pielea ei. Fosta ispită a hotărât să își scoată mai multe tatuaje, inclusiv pe cel pe care și l-a făcut în Thailanda, motivând că nu mai rezonează cu ele.
„Urmăritoare: Îl scoți și pe cel făcut la Insula Iubirii?
Diandra: Da, scot tot”, a dezvăluit Diandra, într-un live pe Instagram.
Tatuajele pe care și le-au făcut Diandra și Andrei la Insula Iubirii
Diandra spunea că va păstra tatuajul făcut în Thailanda
Dacă în prezent este decisă să renunțe la tatuajul matchy pe care și l-a făcut cu Andrei Rotaru, în urmă cu un an, Diandra era de altă părere. Spunea că nu regretă gestul făcut în Thailanda și că soarele pe care și l-a tatuat are o semnificație aparte pentru ea.
„Nu regreți tatuajul matchy?”, a fost întrebarea primită de Diandra de la un fan.
„De ce aș regreta? Soarele are o semnificație (a mea) proprie și personală. Să te orientezi mereu spre lucrurile luminoase în viață și să fii un om pozitiv. Să îmbrățișezi partea frumoasă a vieții și toate etapele bune care urmează să se întâmple”, a răspuns ispita.
Diandra își scoate tatuajele