kanald.ro
Vedete
Dieta pe care o ține Monica Anghel ca să-și mențină greutatea. Ce regulă respectă vedeta cu strictețe după ce a slăbit 43 de kg
Monica Anghel a surprins pe toată lumea cu nouă ei înfățișare. Vedeta a reușit să scape de kilogramele nedorite.
După ce a adoptat un stil de viață sănătos, cântăreața Monica Anghel a dat jos 43 de kilograme, iar acum arată ca o puștoaică de liceu.
Monica Anghel a dat jos 43 de kg
Monica Anghel a slăbit 43 de kilograme în ultimii șase ani, adoptând un stil de viață mai sănătos. Cu toate acestea, ea subliniază că fiecare persoană ar trebui să se simtă confortabil în propria piele.
„Foarte multe persoane mi-au cerut ajutorul. De șase ani și până acum am slăbit 43 de kilograme și mă mențin. Mă cântăresc în fiecare zi. Azi dimineață aveam 58 de kilograme. Asta zic, că am între 57 și 58 de kilograme.
Am renunțat total la zahăr și la tot ce conține zahăr. Se întâmplă foarte rar și toată lumea insistă și îmi spune: „dar măcar ia o gură și gustă”. Cafeaua o beau tot fără zahăr. Eu, când simt nevoia de dulce, mănânc fructe și m-am învățat cu chestia asta. Și spuneam că atunci când iau câte o linguriță de ceva dulce, când mă mai duc pe la știe ce petrecere, realmente simt toate chimicalele posibile și imposibile în prăjitura aceea sau ce este.
Mai fac în casă diverse dulciuri, dar fără zahăr. Pentru că sunt tot soiul de înlocuitori care sunt sănătoși și prepar genul acesta de dulciuri în casă și chiar sunt foarte ok.
Am mai renunțat, total, la alimentele procesate, care sunt îngrozitor de nocive. Nu zic că nu mai iau, rareori, câte o feliuță de mezel de poftă, dar vreau să spun că după o feliuță de mezel, începe să mă doară stomacul când le consum. Și atunci de ce să nu le elimin?” a declarat Monica Anghel pentru Viva.ro.
Monica Anghel
Monica Anghel
Ce dietă ține Monica Anghel ca să își mențină greutatea
Transformarea fizică a Monicăi Anghel este rezultatul unui stil de viață sănătos adoptat în ultimii șase ani. Renunțând la zahăr, pâine și alimente procesate, artista a reușit să slăbească 43 de kilograme, ajungând la o greutate de 58 de kilograme.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
„Mă simt foarte bine, mai mănânc și carbohidrați, mănânc și tărâțe de ovăz. Fac o pâine din tărâțe de ovăz cu psyllium, cu ulei de măsline și cu apă și un pic de bicarbonat. Sigur, nu e așa pufoasă și fragedă cum e pâinea, dar nici nu îmi trebuie. Eu, aproape în fiecare zi, mănânc un iaurt, dar nu degresat, ci unul normal, cu tărâțe de ovăz, și e foarte sănătos.
Mănânc de toate: grătar cu salată, ciorbă cu carne, ciorbă de legume, mănânc spanac, mănânc, nu stau nemâncată. Doar că am grijă ce mănânc. În principiu, mănânc doar de două ori pe zi, o masă la 12 și una la 18. Evident că nu fac lucrurile acestea de capul meu.
De trei ani lucrez cu doamna doctor, care este nutriționist mea de la Brașov. O dată pe an merg la Brașov și merg la detox și îmi fac tot ce am nevoie. Am înțeles și eu că trebuie să am și eu prioritate în viața mea, să fiu sănătoasă pentru membri familiei mele. Până la urmă despre asta e vorba. Trebuie să conștientizezi că trebuie să fii și tu o prioritate în viața ta, că nu te poți ocupa de ceilalți și nu le poți demonstra celorlați cât de mult te iubești, decât dacă ești sănătos poți să fi alături de ei.”, a mai spus vedeta pentru sursa citată.