kanald.ro
Vedete
Din ce au ajuns Cornelia și Lupu Rednic să câștige bani pe bandă rulantă, pe lângă muzică! Abia mai fac față propunerilor
Cornelia și Lupu Rednic câștigă mulți bani din spoturile publicitare, însă sunt foarte atenți la ofertele pe care le primesc!
Cornelia și Lupu Rednic sunt doi dintre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică populară din țara noastră și formează o familie foarte frumoasă, fiind căsătoriți de 30 de ani. Pe lângă banii câștigați din industria muzicală, artiștii își rotunjesc veniturile și cu ajutorul reclamelor. De-a lungul timpului, cei doi soți au apărut în mai multe spoturi publicitare, însă aceștia nu acceptă toate ofertele de promovare. Lupu Rednic a dezvăluit cum selectează el și soția sa produsele pentru care fac reclamă.
Interpreții de muzică populară sunt solicitați de multe firme din țara noastră pentru a apărea în spoturile lor publicitare, însă Cornelia și Lupu Rednic își triază cu mare atenție ofertele primite. Bărbatul a dezvăluit că el și soția sa au refuzat mai multe contracte de-a lungul anilor, căci nu vor să promoveze lucruri despre care nu știu multe detalii, sau în ale căror domenii nu au studii. De asemenea, artiștii preferă să facă reclamă, în special, la produse alimentare. În prezent, aceștia apar pe TV în reclama unui celebru lanț de magazine.
„Acum facem reclamă la un celebru lanț de magazine, dar am mai fost în reclame, pentru o firmă de pateu, din Satu Mare, dar și la un celebru vin românesc. Facem doar la produse alimentare. Am refuzat să facem reclamă la alifii, la medicamente sau la ceaiuri, de tot felul, fiindcă nu știm despre ce este vorba, nu avem studii medicale, așa că nu le putem recomanda oamenilor. Eu am o vorbă înțeleaptă: ”De ce să mă bag, dacă nu sunt scafandru?”. Păi, știți bancul: ”Dacă un scafandru s-ar arunca cu fața în apă și-ar sparge capul, căci ar cădea în barcă!”, a declarat Lupu Rednic pentru impact.ro.
Cornelia și Lupu Rednic
Cornelia și Lupu Rednic au concertat la Torino
Lupu Rednic și Cornelia se bucură de un mare succes în lumea muzicii și sunt foarte ascultați și iubiți de publicul lor. În urmă cu două zile, pe 17 iunie, cântăreții de muzică populară au avut un concert la Torino, alături de Andra. Evenimentul a avut loc la Arena Pala Alpitour, care are 12.000 de locuri. Biletele la concert au fost epuizate într-un timp foarte scurt, semn că artiștii au foarte mulți fani.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
”Vom cânta în acest spectacol, la Torino, alături de Andra și de alți mari artiști din muzica populară. Am vândut biletele, da! Când e Andra, nu poți să spui că nu vindem, se știe! Doamne ajută, să nu avem inundații în Italia!”, povestea Lupu Rednic înainte de concert.