kanald.ro
Actualitate
Dobânzile cresc, românii plătesc! Economiștii avertizează ce se întâmplă cu ratele românilor care au credite la bănci: "Nu mă aștept ca ROBOR să scadă" | EXCLUSIV
Moneda națională se clatină, iar băncile se pregătesc să transfere costurile direct în buzunarele românilor. În lipsa unor măsuri ferme din partea Guvernului, ROBOR riscă să explodeze.
Românii cu credite în lei se uită tot mai îngrijorați la evoluția cursului valutar și la nivelul dobânzilor. Moneda națională s-a depreciat vizibil în ultimele săptămâni, iar semnalele venite din partea băncilor și a pieței financiare nu sunt deloc încurajatoare. Economistul Adrian Negrescu avertizează că dobânzile vor continua să crească, iar cei care vor suporta costurile vor fi, din nou, clienții băncilor – adică populația și firmele mici.
„Mi-e teamă că băncile vor continua să pună în spatele clienților toate costurile generate de această depreciere a monedei naționale”, spune Negrescu, care subliniază că mecanismul e simplu: băncile se împrumută între ele la prețuri mai mari, iar acest lucru se reflectă automat în creșterea indicelui ROBOR. Iar când ROBOR crește, ratele la creditele în lei – în special cele cu dobândă variabilă – se duc imediat în sus.
ROBOR, o bombă cu ceas. Soluția? Un guvern stabil și credibil
Adrian Negrescu explică de ce ROBOR nu are nicio șansă să scadă în perioada următoare, decât dacă se întâmplă un miracol politic și economic: „Nu mă aștept ca ROBOR să scadă decât doar în scenariul favorabil, în care politicienii, noul Guvern, va veni cu un plan concret de măsuri menit să crească încrederea în economie”.
Altfel spus, în lipsa unui plan credibil și coerent din partea viitorului executiv, piețele vor continua să vadă România ca pe o țară riscantă. Iar riscul se plătește. În acest caz, prin dobânzi mai mari, impuse atât statului, cât și cetățenilor. „Acum România e privită ca o țară riscantă, iar din această perspectivă, băncile, investitorii încearcă să se protejeze prin dobânzi mai mari pe care le cer statului român și populației”, avertizează economistul.
Această percepție negativă vine în contextul instabilității politice accentuate: un guvern interimar, o campanie electorală intensă și o lipsă clară de măsuri economice pe termen scurt. Toate acestea se traduc prin neîncredere – iar în economie, lipsa încrederii costă.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
Leul rămâne sub presiune. Ce urmează după alegeri?
Nici cursul valutar nu oferă vreo gură de aer. Potrivit lui Adrian Negrescu, moneda națională nu își va reveni prea curând: „Mă aștept ca cotația monedei naționale să rămână așa cum estimam încă de acum 2 zile, să rămână în jurul nivelului de 5,1 lei cel puțin până după alegerile prezidențiale”. După aceea, totul va depinde de ce Guvern va rezulta din alegeri. Dacă noii lideri vor inspira încredere și vor propune măsuri solide, leul s-ar putea stabiliza sau chiar întări ușor. Dacă nu, cursul ar putea-o „lua în sus”, cum spune Negrescu, adică s-ar putea apropia de 5,2 lei sau mai mult pentru un euro.
Pentru românii care au credite, economii sau planuri de investiții, acest context nu e deloc încurajator. Din păcate, în lipsa unei intervenții clare a statului și a unor politici economice coerente, trendul actual pare greu de oprit: dobânzi tot mai mari, costuri tot mai mari pentru populație, și o economie care începe să simtă tot mai puternic presiunea instabilității politice.