kanald.ro
Evenimente
Doi elevi din Târgu Mureș au fost răniți, după ce tavanul unei săli de clasă s-a prăbușit peste ei în timpul orelor. Alți 25 de copii au fost evacuați
Tavanul clasei a căzut chiar în timpul orelor, iar cei doi elevi au fost răniți.
Un eveniment de-a dreptul neașteptat a avut loc într-o școală din Târgu Mureș, după ce o bucată de aproximativ doi metri pătrați din tavanul unei săli de curs s-a desprins și a căzut peste doi elevi, aceștia alegându-se cu răni. De asemenea, alți 25 de copii au fost evacuați din clasă în siguranță.
Tavan prăbușit peste doi elevi
Luni, o bucată de aproximativ doi metri pătrați din tavanul unei clase dintr-o școală din Târgu Mureș s-a desprins și a căzut peste doi elevi. Evenimentul nefericit s-a petrecut chiar în timpul cursurilor. Aceștia, un băiat și o fată în vârstă de 13 ani, au fost răniți și evacuați în cel mai scurt timp de către cadrele medicale.
„În jurul orei 12:35, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Mureș au intervenit la o unitate de învățământ din municipiul Târgu Mureș, situată pe strada Cutezantei, în urma unui incident în care o bucată de aproximativ 2 mp din tavanul unei săli de clasă, aflată la etajul al treilea, s-a desprins și a căzut peste doi elevi, sex feminin şi sex masculin, aproximativ 13 ani, în timpul orelor de curs”, anunță ISU Mureș, potrivit Observatornews.ro.
Citește și: Cât durează vacanța de iarnă a elevilor și a profesorilor din anul școlar 2024 -2025
Alți 25 de elevi care se aflau în sala de curs la momentul respectiv au fost la rândul lor evacuați. Vestea bună este că niciun copil nu a fost prins sub dărâmături, iar ulterior clasa a fost închisă.
De menționat este și faptul că la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de intervenție, o autospecială de primă intervenție, o ambulanță SMURD, precum și două ambulanțe de transport personal și victime multiple.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
„Cei doi elevi au fost evaluați de cadrele medicale, unul fiind de cod verde, iar celălalt de cod galben. În sala de clasă se aflau 25 de elevi, care au fost evacuați în siguranță. Din fericire, nu au fost persoane surprinse sub dărâmături. Sala de clasă a fost închisă, iar cursurile nu se mai desfășoară în acest spațiu. Echipele de intervenție asigură măsuri de siguranță pentru a preveni alte incidente. Vom reveni cu informații suplimentare, dacă situația o va impune”, a declarat lt. Căluseri Alexandra.