
kanald.ro
Imagini de la locul atacului
Evenimente
Un atac sângeros a avut loc astăzi la o sinanogă din Manchester.
Atac sângeros la sinagoga Heaton Park Hebrew Congregation din Manchester, Marea Britanie. Totul a avut loc joi, 2 octombrie, chiar în ziua de Yom Kippur, cea mai importantă sărbătoare din calendarul evreiesc, cunoscută și ca Ziua Ispășirii.
În jurul orei locale 09:31, Poliția a primit un apel prin care era anunțată că un autoturism a intrat intenționat în mai multe persoane și că un bărbat a fost înjunghiat. A fost declarat incident major și a fost activată procedura de urgență PLATO, folosită în caz de atacuri teroriste.
Ofițeri înarmați au ajuns la fața locului. Au tras focuri de armă și au împușcat un bărbat, despre care se crede că ar fi fost chiar atacatorul.
Trei persoane au fost rănite după ce au fost lovite intenționat cu autoturismul, iar o alta a fost înjunghiată. Conform informațiilor apărute până în acest moment, două dintre victime au murit.
Imagine de la locul atacului
Primarul Manchesterului, Andy Burnham, a declarat că „se crede” că atacatorul este mort, dar informația nu a fost deocamdată confirmată oficial, potrivit BBC.
Pe de altă parte, prim-ministrul, care se află la summitul din Copenhaga, a anunțat că va reveni mai repede în țară.
„Sunt consternat de atacul de la o sinagogă din Crumpsall. Faptul că acest lucru s-a întâmplat de Yom Kippur, cea mai sfântă zi din calendarul evreiesc, face totul și mai îngrozitor. Gândurile mele sunt alături de cei dragi tuturor ai celor afectați, iar mulțumirile mele se îndreaptă către serviciile de urgență și către toți membrii echipelor de intervenție”
Autoritățile au deschis o anchetă și continuă cercetările pentru a stabili care au fost motivele atacului.