WowNews logo WOWnews
Stories
Doliu în lumea muzicii. Cântăreaţa americană de jazz Nancy Holloway a murit la Paris

Vedete

Doliu în lumea muzicii. Cântăreaţa americană de jazz Nancy Holloway a murit la Paris

Cântăreaţa americană de jazz şi soul Nancy Holloway, care s-a instalat în Franţa în 1960 şi a cunoscut succesul printre idolii muzicii yé-yé, a murit miercuri la locuinţa sa din Paris, la vârsta de 86 de ani, au anunţat apropiaţii săi, relatează AFP.

"Nancy Holloway a murit în această dimineaţă la locuinţa sa. Ea a părăsit scena în 2008 din cauza problemelor de sănătate", a declarat Christophe Mouty, devenit curatorul său.

Nancy Holloway, pe numele său adevărat Nancy Brown, născută pe 11 decembrie 1932 în Cleveland, a reluat în franceză succesul lui Dionne Warwick "Don't Make Me Over", care a devenit "T'en vas pas comme ça".

Citeste si: Maestrul Nicolae Botgros a oferit noi declarații cu privire la starea de sănătate a nepotului său, Cristian! Cum se simte în prezent fiul foștilor soți Adriana Ochișanu și Corneliu Botgros?- kfetele.ro

Îndrăgostindu-se de Franţa până în punctul de a se stabili în această ţară permanent, cântăreaţa de culoare a obţinut succesul cu hiturile "Dis-lui que je ne suis pas la" în duet cu Nino Ferrer, "Dernier baiser", "J'ai découvert Paris", "Prends garde a toi"...

În 1961, Nancy Holloway triumfă la ABC, unde este una dintre principalele invitate ale primului număr al emisiunii "Âge tendre et tete de bois" a lui Albert Raisner.

"Nancy a lucrat cu cei mai mari artişti şi producători internaţionali de muzică jazz, precum şi cu nume mari din lumea divertismentului, precum Sammy Davis Junior, Quincy Jones şi Dizzy Gillespie", a mai spus Christophe Mouty, conform

dcnews.ro.