
kanald.ro
Vedete
Steven Holcomb, campion olimpic la proba de bob - 4 persoane, în 2010, s-a stins din viaţă la vârsta de 37 de ani. El a fost găsit mort în camera sa de la Centrul de pregătire al Comitetului Olimpic al SUA (USOC), de la Lake Placid, informează AFP.
Anunţul trist a fost făcut chiar de directorul USOC, Scott Blackmum: ''Întreaga familie olimpică americană este şocată de vestea că sămbătă a murit Steven Holcomb. Este o ştire incredibilă şi tragică''.
În continuare, el a precizat: ''Steven a fost un sportiv extraordinar, cu un palmares foarte bogat. Dedicarea lui a fost mereu o sursă de inspiraţie pentru noi toţi. Gândurile şi rugăciunile noastre se îndreaptă acum spre familia sa, spre toată comunitatea sportivilor care fac bob.''
Deocamdată nu se cunosc cauzele morţii, însă conducerea USOC a precizat că ele vor fi făcute publice imediat ce vor exista detalii.