WowNews logo WOWnews
Stories
Diogo Jota
Diogo Jota

Sport

Doliu la Liverpool! Diogo Jota a murit la vârsta de 28 de ani într-un teribil accident rutier. Fotbalistul și aleasa inimii sale se căsătoriseră în urmă cu doar câteva zile

Diogo Jota și fratele său au fost victimele unui teribil accident rutier.

O veste șocantă a zguduit astăzi lumea fotbalului. Din nefericire, fotbalistul Diogo Jota s-a stins din viață la vârsta de doar 28 de ani. El și fratele său de 26 de ani au fost victimele unui teribil accident rutier, petrecut la Zamora, în Spania, în timpul vacanței jucătorului de la Liverpool.

Fotbalistul Diogo Jota a murit la vârsta de 26 de ani

Diogo Jota și fratele său, Andre, se aflau în vacanță, atunci când o tragedie fără margini s-a întâmplat.

Accidentul rutier a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 00:40, în apropierea municipiului spaniol Palacios de Sanabria, provincia Zamora, de lângă granița cu Portugalia. Primele informații arată că fotbalistul a pierdut controlul volanului, apoi mașina a ieșit de pe carosabil, iar în urma impactului a fost cuprinsă de flăcări. Din nefericire, cei doi tineri în vârstă de 28, respectiv 26 de ani și-au pierdut viețile.

Citeste si: O nouă alertă de gaz în România! Un întreg bloc a fost evacuat în urmă cu puțin timp- kanald.ro

„doi tineri au murit într-un accident pe A-52. Brigada de pompieri a intervenit, după ce vehiculul a luat foc, iar flăcările s-au răspândit la vegetație. Cei doi aveau 28 și 26 de ani. Odihnească-se în pace”, au scris autoritățile locale din Zamora.

Diogo Jota și soția sa

Diogo Jota și soția sa

[Sursa foto: Instagram]

Citește și: A murit Mihai Leu! Marele campion la box avea doar 56 de ani și era internat în stare gravă la Terapie intensivă. A fost răpus de cancer

Diogo Jota juca la Liverpool din anul 2020, atunci când a fost cumpărat de la Wolves pentru 40 de milioane de lire sterline. Atacantul a marcat 65 de goluri în 182 de meciuri pentru „cormorani” și a cucerit patru trofee, inclusiv Premier League în ultima stagiune.

De asemenea, la naționala Portugaliei, Diogo Jota a debutat în 2019. A reușit să strângă 49 de selecții și 14 goluri. Totodată, fotbalistul a câștigat cu prima reprezentativă UEFA Nations League (2018–19 și 2024–25).

Citește și: Doliu la Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu! S-a stins din viață medicul Corina Cazan: „Un om deosebit. Dumnezeu să o odihnească în pace!”

Regretatul fotbalist și aleasa inimii sale, Rute Cardoso, se căsătoriseră în data de 22 iunie. Cei doi trăiau o frumoasă poveste de dragoste încă din anul 2012, iar din rodul iubirii lor se născuseră și trei copii. Cu doar câteva ore înainte de tragedie, Diogo Jota postase un videoclip cu imagini de la nuntă.

Diogo Jota și soția sa

Diogo Jota și soția sa

[Sursa foto: Instagram]