
kanald.ro
Stiri
Dumitru Buzatu, cunoscutul lider PSD Vaslui, explică de ce nu crede în coronavirus și de ce alege să nu poarte mască.
Un foarte cunoscut lider PSD, pe nume Dumitru Buzatu, a declarat, într-o intervenţie din cadrul unei emisiuni televizate, că el nu crede în coronavirus şi că alege să nu poarte mască, dar acesta a explicat și faptul că niciodată nu i-a îndemnat pe ceilalți să-i urmeze exemplul:
„Evident, cred în Dumnezeu. Nu cred în coronavirus. E o chestiune de determinare medicală, nu de credinţă. Dacă cineva vrea să propovăduiască coronavirus, e treaba lui”, a menționat Dumtru Buzatul, lider PSD Vaslui şi CJ Vaslui.
Întrebat dacă și-a făcut colegii proști, în ultima ședință, Dumitru Buzatu a precizat următoarele:
„Media naţională aude prost. Am spus, dar era vorba de altceva”, a completat liderul PSD, cel care a punctat faptul că Guvernul a greşit modul cum a gestionat criza.
„Eu cred că trebuie măsuri mai complicate: cu ce îi tratăm pe bolnavi, cum stimulăm cercetarea. În rest, purtaţi mască, staţi în casă! Mergeţi mai departe cu măsurile şi vedem unde vom ajunge”, a explicat acesta, într-un mod ironic.
Dumitru Buzatu a pus accentul pe ideea că nu alege să se protejeze pe el și pe apropiații lui de coronavirus, spunând: „Eu nu port mască. E decizia mea.