kanald.ro
Evenimente
După câteva ore de căutări, Fănică, un băiețel în vârstă de patru ani din Mehedinți, care fusese dat dispărut, a fost găsit! Oamenii legii l-au descoperit la trei kilometri de casă, desculț și plin de noroi
Autoritățile s-au mobilizat și după mai multe ore de căutări l-au găsit pe băiețelul în vârstă de patru ani.
Au fost ore de coșmar pentru o familie din Mehedinți, după ce fiul lor în vârstă de doar patru ani a plecat de acasă. Din fericire, autoritățile s-au mobilizat cu drone și câini, iar în cele din urmă l-au găsit pe Fănică. Băiețelul a fost descoperit la 3 kilometri de casă.
Fănică a fost găsit după câteva ore
Nu mai încape îndoială faptul că toți s-au gândit la ceea ce este mai rău atunci când au observat că minorul în vârstă de doar patru ani a dispărut fără urmă. Tatăl a fost cel care a dat alarma și le-a spus polițiștilor că fiul lui a plecat de acasă, iar de atunci nimeni nu mai știe nimic de el.
Fănică, copilul găsit după mai multe ore de căutări
Totul s-a întâmplat astăzi, atunci când cel mic, în vârstă de doar patru ani a plecat de acasă, iar tatăl acestuia s-a speriat extrem de tare atunci când a văzut că cel mic este de negăsit. Tocmai de aceea, a sunat de urgență la 112, iar mai multe echipaje de poliție, jandarmi și pompieri au ajuns la fața locului. De asemenea, au fost solicitați și un echipaj canin din cadrul IPJ Gorj și Serviciul Salvamont cu drone de căutare.
Vestea bună este că după câteva ore de căutări, copilul a fost găsit la 3 kilometri de casă, descult și plin de noroi pe haine și pe față.
„Minorul a fost găsit la 3 km în extravilanul satului Stroești, nu a fost victima vreunei infracțiuni, a fost preluat de echipajul SAJ Mehedinți”, a transmis IPJ Mehedinți.
Imagini din timpul căutărilor