
kanald.ro
Actualitate
Durere de neimaginat pentru o familie din Șepreuș. La zece zile după ce și-a pierdut sora mai mică, Diana, în urma cumplitului accident rutier de la Șimand, Iulia, o tânără de doar 20 de ani, s-a stins din viață vineri seara, lăsând în urmă o comunitate îndoliată.
O adevărată tragedie a lovit județul Arad, după ce Iulia, o tânără de 20 de ani, a pierdut lupta cu viața în seara de vineri, 19 septembrie 2025, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. Ea fusese grav rănită în accidentul rutier petrecut pe 5 septembrie, pe Drumul Național 79, între Șimand și intersecția cu drumul Sântana–Curtici. În cumplitul impact, produs între un autoturism, o furgonetă și o dubiță, trei persoane și-au pierdut viața, printre care și șoferul microbuzului, care a murit pe loc.
La momentul tragediei, Iulia și sora ei, Diana, de 19 ani, au fost preluate în stare critică de echipajele SMURD. Diana a fost transportată cu elicopterul la Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea, iar Iulia la spitalul din Arad. Din păcate, medicii nu au mai putut face minuni: pe 8 septembrie, Diana s-a stins, iar zece zile mai târziu, vineri seara, și Iulia a pierdut lupta pentru viață.
Comunitatea din Șepreuș este în doliu. Iulia era învățătoare la Școala Gimnazială „Iosif Moldovan” din Arad, iubită de elevi și colegi, iar Diana urma să împlinească 20 de ani chiar pe 20 septembrie.
Mai mult, cu doar două săptămâni înainte de accident, tânăra se căsătorise, aducând atunci bucurie în familie. Acum, rudele și apropiații celor două surori se pregătesc să le conducă pe ultimul drum, cu inimile sfâșiate de durere.