kanald.ro
Vedete
Durere și confuzie în familia lui Silviu Prigoană! Ce se întâmplă cu Mihaela, partenera afaceristului, și cu Honorius, fiul acestuia: „Am vorbit cu ei”. Pregătirile pentru înmormântare, încă neclare | EXCLUSIV
Văru Săndel ne-a povestit ce știe despre funeraliile lui Silviu Prigoană.
Vestea că Silviu Prigoană a decedat a venit ca un fulger în showbiz-ul românesc. Apropiații și familia sunt devastați și se pregătesc să îl conducă pe ultimul drum. Afaceristul a avut o moarte subită, cauzată de un infarct.
Ce se întâmplă în prezent în familia lui Silviu Prigoană?
Se pare că pregătirile pentru înmormântarea lui Silviu Prigoană le dau bătăi de cap membrilor familiei. Contactat de WOWbiz, Văru Săndel, un bun prieten de-ai afaceristului, ne-a dezvăluit că a luat legătura cu soția și fiul acestuia și ce a aflat despre ceremonia de rămas bun.
„Am luat legătura cu copiii, am vorbit aseară cu Honorius, am vorbit azi și cu Mihaela. Sunt răvășiți toți, șocați de o moarte așa năpraznică. În ceea ce privește înmormântarea nu se știe deocamdată nimic, cât vor dura formalitățile. Din ce știu eu așa, din tinerețea noastră, știu că Silviu a urât înmormântările și nu i-a plăcut niciodată nici să meargă. Le-a spus și copiilor că vrea să fie cu lume mai puțină și un grup cât mai restrâns, așa că eu o să îi respect dorința și cred că toți ar trebui să facem la fel. Nu știu dacă va fi înmormântat sau incinerat, știu că au un loc de veci, acolo este și tatăl lui Silviu pe care l-a îngrijit până la ultima suflare. Mai mult decât atât nu știu, sunt chestiuni interne de familie. Noi eram prieteni foarte buni, dar avem o limită.”, a mărturisit Văru Săndel, în exclusivitate, pentru WOWbiz.
Cum au arătat ultimele clipe din viața lui Silviu Prigoană?
Silviu Prigoană se pare că avea o problemă serioasă cu tusea. Omul de afaceri ar fi tușit cu mule zile înainte de momentul fatal. În ultimele sale clipă de viață a rostit două cuvinte, pe care prietenii săi cu greu le-au luat în serios, crezând că e o altă farsă de-ale lui Prigoană, fiind o fire glumeață de fel.
„Nu știu, sincer, îmi revin greu din șoc. Nu știu când o să-mi revin. Azi noapte, prietenul nostru, Laurențiu, mi-a zis că prietenul lui era la masa cu Silviu și știe cum s-a întâmplat, vă zic și vouă. Tușea de foarte multe zile, se pare că poate fi și altceva, de la tuse, nu doar un infarct. A tușit foarte mult la masă, iar la un moment dat s-a pus într-o parte a zis „mă odihnesc”, ceilalți au zis că glumește, el era stilul care mai făcea câte o farsă. Numai că, nu doar că nu se ridica, ci cumva se duce în jos până a alunecat de pe scaun. Apoi și-au dat seama și au sunat la salvare. Nu știu ce să zic, de când am aflat plâng. E un om care a ținut mult la mine.”, a declarat Văru Săndel, în cadrul unei emisiuni TV.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
Ai un pont WOW? Dacă deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa [email protected]!