E oficial! A patra etapă de relaxare a fost amânată. Nelu Tătaru a făcut anunțul

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, luni seară, că s-a decis amânarea celei de-a patra etape de relaxare, care ar fi urmat să se aplice din 1 iulie.

Distribuie pe:

Autor: O.N.

E oficial! A patra etapă de relaxare a fost amânată. Nelu Tătaru a făcut anunțul


In articol:

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, luni seară, că s-a decis amânarea celei de-a patra etape de relaxare, care ar fi urmat să se aplice din 1 iulie.

”Suntem într-un moment în care gestionăm un număr de cazuri crescut şi s-a decis să amânăm cea de-a patra etapă de relaxare”, a spus Tătaru. El a menţionat că pot exista restricţii în orice zonă unde este transmitere comunitară accentuată.

E oficial! A patra etapă de relaxare a fost amânată. Nelu Tătaru a făcut anunțul

Referitor la sancţiuni, Tătaru a spus că poate fi sancţionat şi agentul economic şi turistul, ”dar nu vrem să ne transformăm într-un stat poliţienesc”.

”Noi vrem să ajungem la o stare de normalitate sau cvasi-normalitate, nu putem decât respectând. Agentul economic care desfăşoară acea activitate, cetăţeanul care participă la acea activitate, sunt controale care se desfăşoară de două săptămâni în tot ce înseamnă zonele turistice. Se evaluează, sunt date şi amenzi”, a afirmat Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătăţii a spus că restricţiile pot exista ”în orice zonă unde avem transmitere comunitară accentuată”.

”La nivelul organelor de control pot apărea suspendări ale autorizaţiilor de funcţionare a acelor agenţi economici tocmai în contextul nerespectării. Nu ne putem permite acum într-un moment când suntem cu un pas să trecem de un hop greu, prin care a trecut această naţiune, să ne jucăm tocmai cu sănătatea oamenilor”, a subliniat el.

Citeste si: România, la un pas de o nouă carantină? „Ne gândim la restricționarea circulației în anumite localități”. Litoralul, primul pe listă

Citeste si: Nelu Tătaru, impresionat de o femeie în lacrimi, care nu se poate trata la spital. Reacția ministrului sfidează distanțarea socială

Citeste si: A început al doilea val de coronavirus în România? Anunțul îngrijorător făcut de Nelu Tătaru

 ”S-a evaluat tot ce a însemnat cele două săptămâni, au fost două săptămâni în care am avut o creştere a numărului de cazuri noi, două săptămâni în care au crescut cazurile în Terapie Intensivă, a crescut numărul de decese şi recomandările din grupul tehnic sunt de a amâna unele măsuri de relaxare pe care le aveam pentru 1 iulie, urmărind zilnic şi în săptămâna care urmează evoluţia numărului de cazuri, evoluţia cazurilor în Terapie Intensivă, evoluţia deceselor, precum şi respectarea normelor de precauţie, normelor de igienă, distanţarea fizică.

În ultimele două săptămâni, urmând aceste aspecte, o parte din concetăţenii noştri nu au respectat aceste reguli şi am văzut în anumite zone apoi la nivelul întregii ţări creşterea transmiterii comunitare.

Această creştere a transmiterii comunitare, dincolo de focarele pe care le aveam în acel moment, focarele din centrele de bătrâni, din centrele de pacienţi neuropsihici, din spitale, şi care în acest moment prezintă o recrudescenţă. Suntem într-un moment în care gestionăm un număr de cazuri crescut şi s-a decis să amânăm cea de-a patra etapă de relaxare”, a afirmat Nelu Tătaru, la Digi 24.

El a adăugat că acesta este un test de maturitate.

”Suntem într-un moment în care gestionăm viitorul acestei pandemii. Acum trei, patru săptămâni eram pe o pantă descendentă, cu o rată de transmitere 06, 07, numărul de cazuri care scăzuse sub 200, cazurile din Terapie Intensivă erau 150-160, a urmat cea de-a treia perioadă cu măsuri de relaxare, weekendurile prelungite, poate şi unele îndemnuri la nerespectarea unor reguli, precum şi bagatelizarea acestei pandemii şi am putut observa foarte rapid creşterea numărului de cazuri noi. Situaţia nu este numai la noi, este şi în celelalte ţări europene, dar la noi parcă recrudescenţa parcă a fost mai acută”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Întrebat dacă sunt luate în calcul măsuri de restricţie care să fie impuse acum, Tătaru a răspuns: ”Judecăm fiecare caz în parte, fiecare focar în parte, fiecare anchetă epidemiologică va duce la un rezultat în care putem vizualiza o transmitere comunitară. În măsura în care există acea transmitere comunitară accentuată ne gândim ca punctual în anumite locaţii să putem impune şi alte restricţii: izolarea acelui focar, carantinarea acelei zone. Noi trebuie să izolăm un focar pentru a nu se extinde. Cât timp avem acele focare care erau în centrele de bătrâni, în spitale, erau identificate, erau izolate, erau tratate. Când apare transmiterea în comunitate, avem un alt tip de activitate”.

E oficial! A patra etapă de relaxare a fost amânată. Nelu Tătaru a făcut anunțul

Întrebat, de asemenea, dacă vor fi închise plajele sau Constanţa, Nelu Tătaru a afirmat că ”în acest moment nu avem acest pericol”.

”În acest moment avem acea listă cu ţările din Europa în care erau repartizate cele la început 17 apoi 22 de ţări în care când ne întoarceam intram în izolare. Orice măsură se ia şi într-o reciprocitate cu ţara respectivă. Şi ei când vor vedea în context european că România reprezintă un risc s-ar putea să ne introducă în izolare când vom ajunge în acea ţară. Se aşteaptă ca într-o zi, două să avem decizia la nivel european, acei indicatori pentru a face această listă şi în măsura în care vom avea o listă nouă cu ţările din care ne întoarcem şi nu vom intra în izolare, o vom da publicităţii”, a susţinut el.

Tătaru a subliniat că sistemul medical nu poate lupta singur.

”Avem o săptămână de foc în care putem vedea ce a generat acest weekend de nerespectare a unor reguli de distanţare fizică, a unor reguli de igienă şi precauţii. Suntem pregătiţi ca sistem medical, dar nu putem lupta doar noi singuri”, a declarat ministrul.

Potrivit acestuia, ”putem fi mai relaxaţi în sensul în care nu mai suntem în acea etapă de vârf, dar ceea ce s-a întâmplat în aceste două săptămâni ne-a arătat că putem reveni oricând acolo chiar dacă acum suntem mai pregătiţi, chiar avem echipamente, chiar dacă ştim cu cine luptăm, virulenţa coronavirusului”.

”Nu este mai puţin agresiv, ţine de câţi dintre noi transmitem, dacă aveam acum trei săptămâni o transmitere 06, 07 acum avem în jur de 1,4 şi vedem şi agresivitatea şi vedem şi transmiţătorii dintre noi. Sunt acţiuni cum a fost pe litoral în care vin din toată ţara, nu respectă nicio regulă, se întorc în toată ţara. Atenţia noastră trebuie să fie maximă”, a mai spus el.

 

Galerie foto  Urmatorul articol
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate