
kanald.ro
Horațiu Moldovan urmează să semneze oficial cu Real Betis.
Sport
Este o chestiune de timo până când anunțul oficial va apărea, se pare că Real Betis a acceptat să-i plătească lui Horațiu Moldovan clauza de reziliere.
Potrivit informațiilor apărute în presă, Horațiu Moldovan ar urma să facă deja vizita medicală și să semneze contractul cu Real Betis, formația de pe poziția a șaptea din La Liga.
Cu toate acestea, se pare că Victor Angelescu a declarat că Rapid București nu știe nimic de achitarea clauzei de reziliere a goalkeeper-ului.
„Noi nu suntem în contact cu Betis Sevilla sau cu alt club. Nu am primit încă nicio ofertă oficială pentru Horațiu Moldovan. Dacă ei discută între ei, cu impresarii, cu fotbalistul, nu ştim noi. La ora asta, Rapid nu a primit nimic”, a spus Victor Angelescu, potrivit sursei citate.
În poarta formației spaniole a fost titular portughezul Rui Silva, pe care au decis să-l vândă din cauza evoluțiilor modeste, asta ar însemna că Horațiu Moldovan va fi titular.
Rapid București se va confrunta cu o situație extrem de dificilă, pierderea portarului titular și unul dintre liderii vestiarului, cu doar câteva zile înainte de reluarea competiției.
Jurnaliștii spanioli au relatat recent că Horațiu Moldovan va reprezenta opțiunea principală a celor de la Real Betis când vine vorba despre postul de titular.
„Portarul român va fi noul titular de la Betis. Este Horațiu Moldovan, portarul Naționalei României si unul dintre cei care vor fi convocați la Euro 2024.
Portarul în vârstă de 25 de ani joacă la Rapid București din 2021 și a pus stăpânire pe post imediat ce a aterizat în echipa giuleștenilor. Asta arată adaptarea rapidă pe care o are la cluburile unde ajunge.
Deși românul este evaluat la 2,5 milioane, clauza lui nu ajunge la un milion de euro (800.000).
Horațiu Moldovan a avut evoluții excelente și a contribuit la calificarea României la EURO 2024.
[Sursa foto: Instagram Horațiu Moldovan]Citește și: Dinamo a pornit ofensiva pe piața transferurilor! Noii fotbaliști anunțati de „câini roșii”
Adrian Mutu, unul dinte foștii tehnicieni care l-au avut pe Horațiu Moldovan sub aripa sa, a analizat situația portarului și i-a transmis acestuia un sfat important.
„Briliantul„ este de părere că portarul în vârstă de 25 de ani ar trebui să semneze în această iarnă cu o nouă formație, dar să plece abia la vară de la Rapid.
„Ar trebui să semneze acum dacă își dorește să plece. Titularizarea la EURO nu i-ar scăpa. Să semneze și să nu plece acum. Nu are cum să scape postul de titular.
Este o oportunitate pentru el. La Rapid nu se pun astfel de condiții. Nu știu dacă Rapid face așa. Nu am auzit să trateze situațiile în acest fel.Acum patru ani când a venit Moldovan, clauza poate părea foarte mare. Acum este nimic”, a spus Adrian Mutu.