 
                            kanald.ro
 
        Oana Roman
Vedete
Oana Roman a oferit o serie de detalii despre cățelușa sa, Luna, care suferit recent o operație.
Oana Roman este iubită și apreciată de mulți români, iar de când a intrat pentru prima dată în lumina reflectoarelor, vedeta a reușit să adune de partea sa o mulțime de fani, care îi stau alături la orice pas, indiferent de situație.
De asemenea, fiica lui Petre Roman este foarte activă și pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășește cu cei ce o apreciază aproape tot ceea e se întâmplă în viața sa, atât momentele bune, cât și cele mai puțin plăcute, așa cum a făcut-o și de această dată.
Animalul de companie al Oanei Roman, cățelușa Luna, a fost operată de curând, suferind o intervenție de sterilizare. Bineînțeles, vedeta nu a încetat să-și țină urmăritorii la curent cu starea patrupedului, pe care l-a fotografiat de curând, alături de imagine oferind și o serie de detalii despre ce se întâmplă cu animalul.
„Știe că nu are voie în pat... dar azi profită că e operată și nu mă lasă inima să o dau jos”, a scris Oana Roman, în dreptul imaginii cu cățelușa Luna.
Animalul de companie al Oanei Roman, Luna 
 
În urmă cu câteva luni, Oana Roman a trecut printr-o mare suferință, căci unul dintre animalele ei de companie, respectiv cățelușul Bubble, s-a stins din viață.
La momentul acela, vedeta și-a adunat toate puterile și a făcut o postare sfâșietoare despre regretatul animal de companie.
„După 12 de ani în care a oferit cea mai pură iubire, cea mai loială prietenie și mi-a fost prieten, companion în cele mai grele momente, iubitul meu Bubble a plecat în Rai. A plecat liniștit, în somn, dar fără ca eu să fiu lângă el ca să-mi pot lua adio. S-a gândit că probabil despărțirea ar fi fost prea grea. 
Oana Roman și regretatul său animal de companie, Bubble