
kanald.ro
Stiri
Cameramanul Ovidiu Grămadă a murit la 60 de ani. Clubul Dinamo, mesaj emoționant după moartea acestuia.
Tragedie în familia clubului Dinamo! Unul dintre membrii de onoare ai echipei de fotbal s-a stins din viață la doar 60 de ani. Timp de 28 de ani, acesta și-a dăruit întreaga pasiune și energie formației „câinilor roșii”. Conducerea clubului a transmis un mesaj plin de emoție în memoria sa.
Pe 11 octombrie, Ovidiu Grămadă a încetat din viață la vârsta de 60 de ani. Aproape jumătate din existența sa a fost dedicată pasiunii pentru echipa „câinilor roșii”.
„S-a dus un prieten. O veste cumplit de tristă ne-a lovit astăzi. Un om drag, care a slujit Dinamo cu discreție, devotament și pasiune timp de mulți ani, Ovidiu Grămadă, a plecat dintre noi… Ani la rând m-am obișnuit să-l văd pe Ovidiu filmând meciurile lui Dinamo, indiferent că era vorba despre prima echipă, echipa secundă sau despre jocurile copiilor și juniorilor. A fost mai mult decât un coleg pentru noi. Nu pot uita primele meciuri transmise la Radio Dinamo și zâmbetul lui Ovidiu atunci când vedea că, inevitabil, ‘ne lipsea ceva’ pentru transmisie.
‘Hai, băieți, ați venit la filmare sau la plimbare?’, glumea el, iar apoi, ca prin minune, în geanta uriașă pe care o căra mereu găsea exact ce ne trebuia ca să putem continua filmarea. A fost omul care avea mereu o vorbă bună, spusă cu umor, dar și o grijă sinceră, părintească. Când ne vedea în cantonament, întreba mereu: ‘Băi, copii, voi ați mâncat ceva? Aveți tot ce vă trebuie?’ Și, dacă ne lipsea ceva… Ovidiu se descurca. Întotdeauna. Ne vei lipsi, nea Ovidiu.
După moartea lui Ovidiu Grămadă, clubul Dinamo a transmis un mesaj plin de emoție. Au adresat sincere condoleanțe familiei, exprimându-și profundul regret pentru pierderea suferită.
„Odihnă veșnică, Ovidiu Grămadă! Astăzi, din păcate, am pierdut un dinamovist adevărat – un om care și-a dedicat aproape întreaga carieră profesională clubului nostru. Ovidiu Grămadă a făcut parte din familia Dinamo timp de 28 de ani, îndeplinind cu devotament funcția de cameraman. A analizat sute de jucători, a colaborat cu numeroși antrenori și a contribuit, prin munca sa discretă dar esențială, la performanțele și trofeele câștigate de Dinamo. În vârstă de 60 de ani, Ovidiu a trecut la cele veșnice în această dimineață. Clubul Dinamo București transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate, colegilor și tuturor celor care l-au cunoscut. Odihnește-te în pace, Ovidiu!”, a fost mesajul transmis de clubul Dinamo pe pagina oficială de Facebook.