WowNews logo WOWnews
Stories
Eclipsa totală de Lună. Imagini spectaculoase! Fenomenul, vizibil şi în România - VIDEO

Stiri

Eclipsa totală de Lună. Imagini spectaculoase! Fenomenul, vizibil şi în România - VIDEO

În noaptea de 20 spre 21 ianuarie a avut loc aşa-numitul fenomen „SuperLuna sângerie a lupului”, o combinaţie între o eclipsă totală de Lună şi o SuperLună. Fenomenul a fost vizibil şi în România.

Eclipsa de Lună a putut fi observată în America de Nord şi de Sud, în anumite părţi din Europa şi câteva regiuni din Asia. Fenomenul a început la ora 4:36, ora României, iar maximul s-a produs în această dimineaţă la 07:12, cu aproape o oră înainte să răsară Soarele.

Luna a intrat complet în umbra Pământului astăzi, la ora 07:12, ora României, atunci când s-a aflat foarte aproape de orizontul de nord-vest, cu aproximativ o oră înainte să răsară Soarele. Fenomenul a putut fi observat, în România, pe jumătate, până în jurul orei 8:00, Luna apunând când încă este eclipsată, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Observatorului Astronomic „Vasile Urseanu”.

Eclipsa a început la ora 4:36, când Luna a intrat în penumbra Pământului, însă schimbări pe discul acesteia au putut fi remarcate de când a început să intre în umbră, adică începând cu ora 5:34. La acel moment, satelitul natural s-a aflat înspre vest la 20 de grade înălţime faţă de orizont. Faza de totalitate, când discul Lunii a fost mai întunecat decât de obicei, a început la ora 06:41 şi a avut maximul la ora 07:12. Această fază s-a încheiat la ora 07:43.