
kanald.ro
Evenimente
Un accident cumplit a avut loc recent pe autostradă. Un tânăr și-a pierdut viața.
Valentin, un bărbat de doar 38 de ani, și-a pierdut viața într-un accident cumplit care a avut loc pe A1, în timp ce se ducea acasă, la Pitești. Acesta era căsătorit și avea doi copii, iar acum a lăsat în urma lui doar durere și suferință. Tânărul nu a avut nicio șansă să supraviețuiască, după ce un parapet de metal i-a străpuns corpul.
Acum două zile, un accident cumplit a avut loc pe A1, după ce Valentin a pierdut controlul mașinii pe care o conducea și a intrat în parapetul metalic care desparte cele două sensuri de mers.
„ Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 București-Râmnicu Vâlcea, s-a stabilit că un autoturism, având direcția de deplasare spre Pitești, condus de un bărbat de 38 de ani, din județul Argeș, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu glisiera metalică.
În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto, care era singurul ocupant. Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal conform articolului 192 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc", au transmis și reprezentanții IPJ Argeș.
Valentin, bărbatul care a murit
La scurt timp după tragicul incident, mai multe filmări de la locul tragediei au apărut pe rețelele de socializare, iar sute de persoane au vorbit despre acest caz.
„În fața mea s-a întâmplat, nu a avut nici o șansă era împrăștiat prin toată mașina!”
„A trecut pe lângă mine aseară pe A1 avea o viteză amețitoare după 10 minute am auzit prin stație un bmw s-a înfipt în parapet”
„Parapetul lasă de dorit !!!A trecut prin mașina!!!!!!!!”, au fost câteva dintre comentariile de pe Tik Tok.
@kot.asisten.rutie Accident mortal A1 azi 23.04.2024 zona Pitesti
♬ Oceans Hillsong United- gospelreells