WowNews logo WOWnews
Stories
Elena Băsescu arată senzaţional după trei naşteri! Imagini paparazzi

Vedete

Elena Băsescu arată senzaţional după trei naşteri! Imagini paparazzi

Elena Băsescu arată senzaţional chiar dacă a născut de trei ori!

Fiica cea mică a fostului preşedinte al României a reuşit să scape rapid de kilogramele acumulate în timpul sarcinii cu cel de-al treilea copil.

Elena Băsescu a fost surprinsă de paparazzii WOWBIZ.ro pe stradă, în timp ce stătea de vorbă cu o prietenă cu care se întâlnise întâmplător. EBA are o siluetă incredibilă, deşi e de trei ori mămică.

Elena Băsescu purta o ţinută all black şi părul prins într-un coc, dar atrăgea imediat atenţia.

E incredibil cât de bine a ajuns să arate la scurt timp după ce a nascut cel de-al treilea copil. Se pare că orele petrecute la sală şi regimul de viaţă sănătos au dat imediat rezultate şi Elena Băsescu a revenit la silueta sexy pe care o avea în trecut.

Elena Băsescu are trei copii: două fete şi un băiat.

Mezina lui Traian Băsescu are doi copii din timpul căsniciei cu Bogdan Ionescu, Syda, Sofia Anais şi Traian Junior, şi o fetiţă cu actualul iubit, Cătălin "Tomată".