kanald.ro
Vedete
Elena Udrea a povestit despre experienţa în închisoare! ”Nu am plâns adunat în toată viaţa mea cât am plâns în prima lună acolo”
Elena Udrea a povestit cum a fost până acum experienţa sa în închisoarea din Costa Rica.

„Pentru mine a fost traumtizant. Mă gândeam că nu am plâns adunat în toată viaţa mea cât am plâns în prima lună acolo, gândindu-mă la copil şi la faptul că era singur acasă, mă rog, fără mine. Sunt condiţii de puşcărie. Nu există regim preferenţial cum am văzut că s-a scris. Nu există aripă VIP, există o singură puşcărie pentru femei, unde stă toată lumea”, a spus Elena Udrea, la RTV.
Elena Udrea a mai mărturisit că a fost o surpriză faptul că a fost ridicată de pe stradă, în public: „Avocaţii informaseră Interpolul unde locuim, ce facem. Nu ne aşteptam să fim ridicate de pe stradă. Eram cu copilul pe stradă când s-a întâmplat. Era prima ieşire cu bebeluşul la plimbare”.
De asemenea, fosta blondă de la Cotroceni a precizat că a putut să-şi vadă fetiţa în timpul celor trei luni de detenţie. „Am preferat să îl văd doar de câteva ori.
Fostul ministru a negat totodată că a fost interogată de FBI: „Nu ne-a întrebat nimeni nimic. Nu am fi avut ce să spunem FBI. Nu eram eu persoana să vorbesc despre lucrul acesta. Informaţiile se pot lua cu uşurinţă din altă parte. Privind taxa de protectie, nici vorbă, femeile alea erau femei normale, cu copii acasă, toate, cele mai multe arestate pentru vânzare de substanțe.
Nu se punea problema să se ceară taxă de protecţie”.
„Ieri, când am părăsit puşcăria, toată lumea plângea. Ne-am înţeles foarte bine cu femeile de acolo”, a adăugat fostul parlamentar. Am stat în acelaşi pat cu doamna Bica. Asta a fost o problemă. Două luni am avut un singur pat, noroc că Alina e foarte slabă şi am reuşit să încăpem amândouă. Poate a fost şi o parte bună, pentru că, fiind împreună, am trecut mai uşor peste perioada asta.