
In articol:
- Ce spunea Elena Udrea despre dosarele în care este implicată
- Elenea Udrea, despre experiența arestului în Costa Rica
Potrivit Poliției Române, Elena Udrea a fost dată în urmărire, pentru că nu a fost găsită la adresele sale de domiciliu și de reședință în vederea ispășirii pedepsei. Presa relatează că fostul ministru al Turismului ar fi plecat deja din țară și astfel s-ar putea respecta scenariul din 2018 din același dosar, respectiv fuga sa în Costa Rica.
Ce spunea Elena Udrea despre dosarele în care este implicată
Invitată în emisiunea "40 de întrebări cu Denise Rifai", Elena Udrea a declarat că i se face o nedreptate, dar se arăta optimistă cu privire la o nouă sentință.
"Am încredere de data aceasta că lucrurile se schimbă în justiție și că ce s-a întâmplat acum 2, 3 ani în justiție nu se mai întâmplă. Încă sunt judecători care au libertatea să judece dosarele pe probe și nu pe bilețele pe care le primesc în birou(...) Am încredere că lucrurile s-au schimbat. De data asta mă preocupă să mă apăr în dosar, eu nu m-am apărat deloc. Am plecat de la convingerea că orice aș face voi fi condamnată. Probabil că dacă m-aș fi apărat alta ar fi fost soluția în dosarul Gala Bute.
Poate oamenii nu mai sunt interesați de ce este acuzată Elena Udrea, dar trebuie să știe că 90% din acuzații sunt despre cum au fost finanțate campaniile electorale în care eu nici măcar nu am candidat.Fie că e campania din 2009, fie că e campania din 2012 unde s-au cheltuit banii veniți de la domnul Buzăianu. E vorba de acuzații despre felul în care au fost finanțate campaniile electorale ale PDL. Dintre toți membrii partidului doar împotriva Elenei Udrea s-au făcut niște dosare despre cum au fost finanțate acele campanii. Nu e vorba de bani luați acasă, despre mite primite de Elena Udrea în genți.
Elenea Udrea, despre experiența arestului în Costa Rica
Citeste si: VIDEO- Acuzații tulburătoare. Mai mulți copii ar fi fost bătuți de educatoare- stirilekanald.ro
Elena Udrea a fost arestată în Costa Rica la 10 zile după ce o născuse pe fiica ei.
"Categoric în Costa Rica, pentru că lăsasem acasă un copil de 10 zile. Plecasem fără să știu cân mă întorc, un copil care nu știa să mânence lapte praf. Rămăsese cu bunica care nu mai văzuse un copil atât de mic de 44 de ani de când mă născuse pe mine. I-am lăsat pe stradă, mama, Adrian și copilul și am plecat neștiind când mă întorc. M-a ajutat mult că erau foarte multe femei mame, acre sufereau enorm, cu mulți copii acasă. În Costa Rica este interzis avortul, așa că pe la 18-19 ani aveau câte 4 copii. Ți se rupea sufletul să-i vezi la vizitele de duminică și fiind smulși din brațele mamelor lor atunci când se termina perioada de vizită și cumva m-am gândit că nu sunt singură, că se întâmplă aceeași dramă și altor femei și asta m-a făcut să pot să rezist trei luni acolo. Chiar dacă condițiile au fost mai ușoare, se stătea în aer liber, eram 40 într-o încăpere mare. Chiar dacă nu am avut pat și am dormit pe jos și apoi cu Alina Bica într-un pat de 80 cm timp de două luni ținându-ne în brațe. Cel mai greu e că aveam acasă un copil de 10 zile care rămăsese fără mine.", a mai spus Elena Udrea la "40 de întrebări cu Denise Rifai".