
In articol:
Era începutul anului 2015, iar Elena Udrea se afla probabil în cea mai grea perioadă a vieții sale, cea care a dus la căderea sa de pe scena politică. În Parlament se decidea soarta sa, iar Elena Udrea avea să fie surprinsă făcând un gest pe care nimeni nu l-a înțeles atunci, dar care a fost discutat și explicat de fel de fel de specialiști.
Acum, în emisiunea lui Denise Rifai de la Kanal D, Elena Udrea nu doar că explică gestul, dar spune și persoana căreia îi era dedicat.
Gestul făcut de Elena Udrea în Parlament a dus la numeroase discutii
”Așa cum am spus și la acea vreme, gestul l-am făcut unei persoane dragi mie.Partenerul meu de la acea vreme era acasă și mă urmărea și mi-a scris pe telefon ”te văd la televizor”. Era un gest pe care-l stabilisem cu mult înainte și era copiat de la Celine Dion și soțul ei. Ei conveniseră ca atunci când erau în public și departe unul de celălalt își făceau acest gest și am ținut să procedăm la fel. Și atunci m-am întors să-i fac gestul acesta să știe că sunt bine, împotriva a tot ceea ce sevedea și se spunea la televizor. Era ceva atât de simplu, când mă uit la ce conotații, cum au analizat specialiștii ”de ce a făcut Udrea semnul?” cum se întreabă și astăzi, dar oare e adevărat că a vrut să spună nu știu ce. Era atât de simplu, cum nimeni nu-și putea imagina, un semn făcut cuiva drag care se uita la televizor și voia să știe că sunt bine”, a povestit Elena Udrea.
Citeste si: Cât costă să iți cânte Florin Salam la nuntă sau botez. Câți bani cere pentru un singur eveniment- kanald.ro
Întrebată de ce nu a dat la acel moment respectiva explicație, Elena Udrea a spus că avea alte probleme mult mai grave pe care să le rezolve, pentru că la scurt timp a și fost arestată preventiv.
Elena Udrea, invitata in emisiunea ”40 de intrebari cu Denise Rifai”[Sursa foto: Kanal D]
”Cred că nici nu am știut inițial de această dezbatere. Eu am plecat din Parlament și unul dintre consilierii mei m-a sunat și mi-a spus ”este o mare dezbatere de ce ați făcut gestul acela”. Pe mine mă arestau, stăteam să explic de ce am făcut gestul acela? Și i-am spus: ”Chiar nu mă interesează de ce se speculează, pe mine mă arestează.
Elena Udrea, gestul cu degetul la nas din Parlament, adresat iubitului său
Elena Udrea nu a vrut să precizeze la televizor numele iubitului său de la acea vreme, căruia i-a dedicat de fapt controversatul gest al atingerii nasului.
”Nu aș vrea să-i dau numele pentru că toată lumea știe cine era în perioada aceea. Poate acum e într-o altă relație și nu vrea să se vadă la televizor”, a încheiat Elena Udrea.
După despărțirea de Dorin Cocoș, în anul 2013, după 10 ani de mariaj, în vara lui 2015, adică după perioada arestării preventive, Elena Udrea a fost surprinsă pentru prima dată în compania unui bărbat de care părea extrem de apropiată. Conform presei, acesta era un om de afaceri implicat în domeniul imobiliar, Valentin Chifu. Un apropiat al Elenei Udrea din PMP spunea la acel moment că relația dintre cei doi era una serioasă, mai ales că bărbatul fusese alături de politiciană în momente grele. ”Este o relatie mai veche, de anul trecut, a doamnei Udrea. E un tânăr pe numele său Valentin Chifu, care are afaceri în zona imobiliarelor şi a fost alături de ea în aceste momente grele. E o relație din care se vede că cei doi se iubesc", a declarat Radu Cristescu, după apariția Elenei Udrea alături de bărbat. Numai că, după doar câteva luni, cei doi se despărțeau.