kanald.ro
Actualitate
Emil Gânj, bărbatul care a ucis-o fără milă pe Anda, a devenit cel mai căutat român de pe Europol! Cel care duce la prinderea criminalului din Mureș poate primi o recompensă de 5.000 de euro
La câteva luni de la crimă, Emil Gânj este în continuare de negăsit.
Cazul lui Emil Gânj a cutremurat o țară întreagă. Bărbatul este acuzat că și-a ucis cu brutalite fosta iubită, pe Anda, iar apoi i-a incendiat locuința. De atunci bărbatul care a comis crima din Mureș este de negăsit, ba chiar a devenit cel mai căutar român de pe site-ul Europol.
Emil Gânj, cel mai căutat român de pe Europol
Anda avea doar 23 de ani și toată viața înainte. Era mama unui copil de doar șase ani, însă destinul ei a fost curmat mult prea devreme. Tânăra trăise în teroare în toți acești ani și ceruse ordin de protecție împotriva lui Emil Gânj. În luna februarie fusese răpită de acesta, însă la momentul respectiv a reușit să scape. Din nefericire, de această dată criminalul din Mureș și-a dus planul la final.
Acum este unul dintre cei mai căutați criminali, iar autoritățile încearcă să dea de urma lui. De asemenea, Emil Gânj a fost inclus pe lista celor mai căutați fugari ai Agenției Uniunii Europene pentru Cooperare în Aplicarea Legii (Europol). Acest este descris drept un infractor periculos, care a comis o crimă și vătămări corporale grave.
Totodată, există și o recompensă de 5.000 de euro care va fi oferită celui care oferă informații care să ducă la capturarea lui Emil Gânj.
Citește și: Fostul complice al lui Emil Gânj, adus în țară din Germania! Bărbatul de 34 de ani va fi închis
„Popularizarea la scară mai mare și anume pe site-ul Europol, secțiunea Most Wanted, constituie tocmai un demers pentru a spori gradul de siguranță nu doar din țara noastră, nu doar pe teritoriul României, ci pe întreg teritoriul UE”, a declarat Alexandra Luca, purtător de cuvânt IPJ Mureș.
Reamintim că Emil Gânj a avut probleme cu legea și în trecut. Are dosare de violenţă în familie şi totodată, a fost închis în spatele gratiilor pentru omor. A fost eliberat în urmă cu peste cinci ani, înainte de termen. El a fost condamnat pentru că a omorât un bărbat.