WowNews logo WOWnews
Stories
Emiliano Martinez, Kylian Mbappe

Emiliano Martinez, Kylian Mbappe

Sport

Emiliano Martinez:„Nu degeaba este considerat unul dintre cei mai buni jucători din lume”. Ce a spus portarul Argentinei despre un alt campion mondial

Emiliano Martinez a avut cuvinte de laudă la adresa lui Kylian Mbappe la Gala Balonului de Aur. Atacantul celor de la PSG a înscris trei goluri în poarta argentinianului în finala Cupei Mondiale din 2022.

În prezent, Emiliano Martinez este portarul celor de la Aston Villa. În cadrul Galei Balonului de Aur care a avut loc la Paris goalkeeper-ul a fost premiat cu Trofeul Yashin.

Acest trofeu îi este înmânat celui mai bun portar dintr-un an. Emiliano Martinez a avut un an 2022 incredibil, reușind, alăutri de Argentina, să triumfe la Cupa Mondială din Qatar. Totuși, în anumite momente, goalkeeper-ul a fost criticat pentru ieșirile lui provocatoare și pentru modul în care ironiza diverși fotbaliști.

Citeste si: Cine sunt cei doi turiști care au murit, după ce au căzut în gol sute de metri în Munții Făgăraș! O a treia persoană a fost salvată în ultima clipă- kanald.ro

Citește și: Daniel Niculae a tras semnalul de alarmă înainte de FCSB- Rapid București după ce formația sa a avut o prestație modestă în Ghencea

Emiliano Martinez, cuvinte de laudă la adresa lui Kylian Mbappe

Unul dintre jucătorii ironizați de portarul argentinian a fost Kylian Mbappe. Totuși, argentinianul a spus lucruri bune despre fotbalistul francez.

Mai exact, conform Digi Sport, Emiliano Martinez a spus într-un interviu acordat celor de la France Football, acest lucru:„Dacă m-a făcut Kylian să sufăr? Da, nu degeaba este considerat unul dintre cei mai buni jucători din lume. Am mult respect pentru el, atât ca jucător, cât și ca persoană”.

Kylian Mbappe la naționala Franței

Kylian Mbappe la naționala Franței

[Sursa foto: Profimedia]

Potrivit sursei menționate anterior, Emiliano Martinez a completat spunând că Mbappe este cel mai bun atacant dintre toți cei pe care i-a înfruntat în cariera lui. A adăugat și faptul că după ce Lionel Messi și Cristiano Ronaldo se vor retrage, el va fi cel care va prelua moștenirea lor, câștigând pe viitor mai multe Baloane de Aur.

„Drumul” lui Emiliano Martinez

Emiliano Martinez a ajuns în Anglia în anul 2010, conform Transfermarkt, la o echipă de juniori a celor de la Arsenal.

După ce a fost împrumutat la Oxford United, a urmat promovarea la echipa mare de pe Emirates.

Totuși, nu a reușit să se impună la Arsenal și a fost purtat prin numeroase împrumuturi pe parcursul timpului. Echipele la care Emiliano Martinez a fost cedat temporar sunt: Sheffield United, Rotherham, Wolves, Getafe și Reading, potrivit platformei Transfermarkt.

Citeste si: Când va anunța Iancu Sterp sexul copilului? Tânărul a făcut anunțul: “Cred că v-am ținut un pic cam mult pe jar.”- kfetele.ro

Citeste si: Când credeai că le-ai văzut pe toate! Veronica REFUZĂ CATEGORIC să audă ce vrea să facă Ahmed în GALA din această seară. Este IREAL ce i-a cerut concurenta din Casa Iubirii prezentatoarei TV să NU facă: "Ne-am pus toți în risc aici ca să..."- radioimpuls.ro

Portarul argentinian a fost transferat de către Aston Villa în anul 2020. Conform platformei menționate anterior, Emiliano Martinez a jucat 125 de meciuri pentru acest club. Pe de altă parte, la Arsenal a evoluat doar 38 de partide.

Citește și: Lionel Messi și-a ales cel mai important gol al carierei! Este vorba despre o reușită contra celor de la Real Madrid

Și-a făcut debutul pentru echipa națională a Argentinei în anul 2021, bifând 33 de selecții până în acest moment.

A reușit în acest timp să câștige două trofee cu „pumele”. Primul dintre ele a fost Copa America din anul 2021, după o finală contra Braziliei.

După care, în anul 2022, a venit triumful de la Cupa Mondială. Emiliano Martinez a reușit să salveze naționala Argentinei în finala contra Franței. Mai exact, portarul celor de la Aston Villa a reușit să respingă șutul lui Kolo Muani de la ultima fază a partidei. Astfel, meciul s-a terminat cu victoria sud-americanilor după loviturile de la 11 metri.