
kanald.ro
Vedete
Este o zi extrem de importantă pentru Andra Volos și Lele. Fiica manelistului și a partenerei sale de viață este astăzi creștinată.
Andra Volos și Lele traversează una dintre cele mai frumoase etape din viața lor, iar cei doi au parte numai de evenimente emoționante. După ce în urmă cu doar două zile s-au logodit, astăzi cei doi își botează fiica. Micuța Kim a împlinit de curând opt luni, iar părinții săi nu își mai încap în piele de bucurie. Ulterior, după încheierea slujbei, manelistul și partenera sa de viață vor spune „DA” în fața ofițerului stării civile.
Andra Volos și Lele trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, iar din rodul iubirii lor s-a născut și o fiică, Kim, care le face în fiecare zi viața mult mai frumoasă și mai colorată. Astăzi este o zi extrem de emoționantă pentru ei, întrucât micuța lor va fi creștinată. Biserica unde este botezată Kim a fost decorată cu multe flori albe și lumânări, iar totul arată ca un vis.
„Am atâtea emoții”, a fost mesajul apărut pe rețelele de socializare ale Andrei Volos.
Pentru această zi specială, Andra Volos, Lele, dar și nașii lor, au ales să poarte ținute albe.
De asemenea, Kim este îmbrăcată într-o rochiță albă, accesorizată cu un fundiță, în care arată exact ca o păpușă. Alături de manelist și partenera sa de viață sunt, bineînțeles, familiile, dar și prietenii apropiați.Botezul fiicei lui Lele și a Andrei Volos
Ulterior, după ceremonia de botez, Andra Volos și Lele vor spune cel mai important „Da” din viața lor, în fața ofițerului stării civile. Inițial ar fi vrut să își jure iubire veșnică în fața lui Dumnezeu, însă au decis să se căsătorească doar civil, întrucât își doresc ca toată atenția să fie îndreptată spre micuța Kim.
„În momentul în care îți dorești ceva, faci. Am stabilit data botezului. Vom face doar cununia și botezul, așa am decis anul ăsta și vrem ca la anul, în 2025, să facem nunta. Am zis să nu se confunde botezul cu nunta, să ne bucurăm de petrecerea ei și la anul să facem și nunta (…)”, spunea manelistul în urmă cu ceva timp în cadrul unui show TV.
Botezul fiicei lui Lele și a Andrei Volos