kanald.ro
Stiri
Episcopul Timişoarei, prins conducând cu 170 km, pe un drum unde trebuia să circule cu cel mult 90 km/oră. Halucinant ce a încercat să facă atunci când a fost oprit de poliţişti
Scene desprinse din filme au avut loc pe un drum naţional din judeţul Timiş, unde Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Timişoara a fost prins în timp ce conducea cu 170 de kilometri la oră.
Conform Mediafax, atunci când a fost oprit de poliţişti, Paisie Lugojeanul ar fi încercat să prezinte permisul de conducere al unei pasagere.
Mai mult de atât, surse din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş au declarat, marţi, că incidentul a avut loc în data de 1 septembrie, pe DN7, între localităţile Denta şi Moraviţa.
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Timişoara a fost tras pe dreapta de poliţişti, după ce a fost surprins de radar cu 170 km/oră, în condiţiile în care pe acea porţiune de drum ar fi trebuit să circule cu maxim 90 km/oră.
Conform aceloraşi surse, Paisie Lugojeanul a încercat să le ofere poliţiştilor permisul de conducere al pasagerei aflate pe scaunul din dreapta, însă a fost refuzat.Ulterior, el a fost sancţionat cu o amendă de 1.500 lei, permisul de conducere i-a fost suspendat pe 90 de zile şi a primit între 9 şi 20 de puncte penalizare.
Reprezentanţii Mitropoliei Banatului au refuzat să comenteze incidentul.