
kanald.ro
Vedete
Marius Elisei și noua lui iubită au vorbit despre o posibilă căsătorie! Este sau nu dispus fostul soț al Oanei Roman să ajungă pentru a doua oară în fața altarului?
Marius Elisei și-a refăcut viața la scurtă vreme după despărțirea de Oana Roman. Bărbatul și noua iubită sunt împreună de circa 3 săptămâni, de pe data de 6 septembrie, însă se pare că deja au discutat subiecte serioase, cum ar fi căsătoria. În urmă cu doar câteva ore, a vorbit despre cum decurg lucrurile în noua sa relație, dar și despre posibilitatea de a ajunge din nou în fața altarului, alături de noua sa parteneră, despre care are numai cuvinte de laudă.
Marius Elisei a împlinit 37 de ani pe data de 24 septembrie, tot atunci făcându-i și fiicei sale cunoștință cu noua lui iubită. Preferă să-i păstreze identitatea sub anonimat și să o protejeze, însă a oferit o serie de detalii despre aceasta. În cadrul unui interviu recent, a mărturisit că noua lui iubită are 40 de ani, fiind de profesie fizioterapeut. Cu toate că ea nu a mai fost căsătorită până la această vârstă și nici nu are copii, în mod inevitabil, cei doi au abordat subiectul căsătoriei.
Marius Elisei a mărturisit că este foarte fericit și liniștit în noua sa relație, după multă vreme în care nu a mai experimentat această senzație.
Cu toate că are tot ce-i trebuie alături de noua parteneră, consideră că un act al căsătoriei nu ar fi atât de relevant pentru ei și nici nu ar schimba lucrurile în vreun fel. Cu toate acestea, nu exclude din posibilități să ajungă pentru a doua oară în fața altarului, de mână cu noua iubită.„În astea 3 săptămâni s-au întâmplat atâtea lucruri. Oana nu știe de la mine, știe de la Isabela. Ea este foarte calmă și iubește copiii.