Dan Petrescu a fost prezentat oficial la CFR Cluj și ar urma să aibă cel mai mare salariu din Superliga României.
CFR Cluj a rămas fără antrenor principal după ce Adrian Mutu a decis să demisioneze în urma umilinței suferite în fața celor de la Corvinul Hunedoara, 0-4, în sferturile de finală ale Cupei României.
CFR Cluj l-a prezentat oficial pe Dan Petrescu
Rămas liber de contract după ce și-a încheiat socotelile cu Jeonbuk Hyundai, Dan Petrescu a început negocierile cu Neluțu Varga, patroonul celor de la CFR Cluj.
Chiar dacă „Bursucul” trebuia să fie prezentat pe banca tehnică a ardelenilor la sfârșitul sezoonului, se pare că tehnicianul a revenit mai repede și ar avea ca scop clasarea cât mai sus în clasamentul din play-off-ul Superligii României.
„Mister, bine ai revenit în Gruia!”, se arată pe pagina oficială de Facebook a celor de la CFR Cluj.
Dan Petrescu are patru titluri de campion cu CFR Cluj în palmares, în sezoanele 2017/18, în 2018/19, în 2019/20 și în 2021/22. În ultimul său mandat pe banca ardelenilor, din perioada august 2021 – iunie 2023, tehnicianul român a înregistrat 103 partide, cu o medie de 1.81 puncte per meci, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
Dan Petrescu, cel mai mare salariu din Superligă!
Dan Petrescu ar urma să aibă un salariu astronomic în Gruia, 30.000 de euro pe lună, cam la fel ca în mandatul precedent, cu mult peste succesorii săi, Andrea Mandorlini cu 18.000 de euro și Adrian Mutu cu 15.000 de euro.
La acest salariu ar urma să se mai adauge și alte prime de victorie în competițiile interne, bonusuri de promovare a jucătorilor U21, de fotbaliști convocați la echipa națională, la loturile de juniori, dar și de golgheter al Superligii.
Dan Petrescu are stipulată în contract și o clauză de reziliere de 400.000 de euro, precum în precedentul mandat, iar dacă pleacă din proprie inițiativă va plăti clubului suma în cauză.
„Nu pot să spun ce salariu va avea la CFR Cluj, dar va fi cel mai mare din România. E normal să fie așa. Este cel mai bun antrenor din România! Nici nu mi-am făcut griji că nu va accepta. Dan este ca acasă la Cluj și la CFR.
Eu nu sunt pentru locul 2 sau 3. Niciodată nu m-am mulțumit cu asta! Dacă îl aduc pe Dan Petrescu ce înseamnă? Că îmi doresc locul 1. Îi voi face echipă de titlu”, a declarat Ioan Varga, patronul lui CFR Cluj.