WowNews logo WOWnews
Stories
Laura Cosoi fetițe

Laura Cosoi și fetițele ei

Vedete

„Eu te-am făcut, eu te omor” Laura Cosoi, însărcinată cu al patrulea copil, mesaj neașteptat pe rețelele de socializare. Actrița a tras un semnal de alarmă: „Câți înțeleg impactul acestor vorbe?”

Laura Cosoi a dorit să îi atenționeze pe toți părinții cu privire la vorbele dure pe care le adresează copiilor lor.

Laura Cosoi se pregătește să aducă pe lume cel de-al patrulea copil la vârsta de 42 de ani, iar cu puțin timp înainte de evenimentul fericit, a ținut să transmită un mesaj pe rețelele de socializare. Vedeta a tras un semnal de alarmă cu privire la modul în care alți părinți își cresc copiiii.

De-a lungul timpului, Laura Cosoi a mai vorbit despre relația apropiată pe care o are cu cele trei fiice ale sale și a mărturisit că discută deschis cu micuțele sale despre orice curiozitate ar avea ele.

Într-o postare pe Instagram, vedeta a vorbit despre „parenting”, abordând o parte sensibilă a subiectului, și anume, vorbele dure pe care unii părinți aleg să le spună copiilor și impactul major pe care acestea le au asupra micuților, în timp.

Citeste si: Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă bomba, la aproape un an de la moartea ei- kfetele.ro

Actrița le-a cerut părerea urmăritorilor ei, întrebând care dintre aceste vorbe ar putea fi înlocuite, dar și dacă vreuna dintre ele ar trebui să fie păstrate.

„“Eu te-am facut, eu te omor”
“Bataia e rupta din rai.”
“ Lasa iti dau eu ca sa ai de ce sa plangi!”
“Cand vei fi la casa ta vei face cum vrei tu, pana atunci faci cum zic eu!”
….de cate ori am auzit noi in copilaria noastra aceste expresii si de cate ori ne surprindem ca ne vin la gura fara sa ne dam seama ca ceea ce spunem nu are legatura cu copilul nostru ci cu noi? Sunt curioasa, cati dintre noi inteleg impactul acestor vorbe? Si ce

vorbe dintre cele pe care le-am tot auzit si ne-au format ar fi mai bine sa stergem “cu buretele”, ce putem pastra, sau ce punem in loc?”, a scris Laura Cosoi, pe Instagram.

Citește și: „Merg singură” Laura Cosoi va naște cel de-al patrulea copil fără soțul ei?! Cosmin Curticăpean a plecat! Mărturisirea făcută chiar de actriță

Laura Cosoi fetiță

Laura Cosoi și una dintre fetițele sale

[Sursa foto: Instagram]

Laura Cosoi nu se aștepta să rămână însărcinată din nou

Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean au împreună 3 fetițe, iar cel de-al patrulea bebeluș va apărea în curând în viața lor. Totuși, recent, actrița a dezvăluit că nu se aștepta să devină din nou mamă, considerând că vârsta la care se află este una înaintată, iar o nouă sarcină ar fi imposibilă.

Mai mult, Laura Cosoi a mărturisit că a rămas însărcinată într-o perioadă extrem de grea din viața ei, dar, de când minunea a apărut în viața ei, simte că mama ei, care s-a stins în urmă cu câteva luni, îi este alături, iar bebelușul încă nenăscut îi dă puterea pentru a merge mai departe.

„O surpriză ținând cont de vârsta pe care o am! Am 42 de ani, am rămas însărcinată la 41 într-o perioadă foarte grea a vieții mele, în care nu m-am așteptat să se mai întâmple! Când mă întrebai, spuneam că îmi mai doresc un copil! Cosmin și-a dorit foarte mult, s-a și exprimat în sensul acesta! Eu ziceam că o să se întâmple dacă vrea Dumnezeu!

Citeste si: Veronica iese cu tunete și fulgere din camera roșie! „Lasă-mă!”. Gestul făcut de Ahmed a adus-o la capătul puterilor- kanald.ro

Citeste si: Corneliu Botgros face DECLARAȚIA care zguduie tot showbizul! A ținut totul în el, până n-a mai putut. Ce a trăit l-a dus direct la psiholog: "Am încercat să evit toate astea". Ce NU s-a spus niciodată despre divorțul de Adriana Ochișanu- radioimpuls.ro

Cumva, cred că în mintea mea a fost ideea că sunt înaintată în vârstă și nu se va întâmpla! Și el are 48 de ani, nu suntem la prima tinerețe. Dată fiind situația în care mă aflam, cu tot contextul, a fost o surpriză superbă! Am plănuit copilul, ni l-am dorit foarte mult, dar am fost surprinși că s-a întâmplat! Nu îți iese tot timpul!

Mi se pare că mama e în continuare cu mine! Nu mi se pare că nu mai este când vorbesc de ea! Atunci, mi se pare că acest copil îmi dă energia de care am nevoie ca să pot să fiu în regulă și pentru celelalte fetițe!”, a mărturisit Laura Cosoi pentru Ego.ro.

Citește și: Ultima postare a Laurei Cosoi a stârnit un val de reacții negative în mediul online! Ce i-au reproșat internauții, după ce artista s-a fotografiat alături de soțul său, Cosmin Curticăpean: „Așa este când ai bone”