
kanald.ro
Vedete
Georgiana Lobonț și-a deschis sufletul și a vorbit despre momentul în care era la un pas să rămână fără voce.
Georgiana Lobonț este una dintre cele mai iubite artiste de muzică populară de la noi din țară. Aceasta a colaborat cu artiști mari ai României, precum Armin Nicoară, Culiță Sterp, Baboiash și alții. Este căsătorită cu Rareș Ciciovan, alături de care are doi copii superbi: Eduard Nicolas și Irina Maria.
Georgiana Lobonț are o voce unică, o răgușeală prezentă în glas și atunci când vorbește și atunci când cântă. Fanii ei s-au întrebat întotdeauna dacă nu cumva, artista are vreo problemă, iar aceasta le-a răspuns curiozității prin intermediul WOWbiz.ro, dezvăluind și ce i s-a întâmplat în urmă cu câțiva ani.
„Vocea mea nativă e oricum mai răgușită, așa este și vocea fetiței mele Irinuca, mă moștenește. Pur și simplu din cauza faptului că mergeam la nunți efectiv în fiecare zi, mai ales că acolo în Maramureș, la noi, se organizează nunți aproape în fiecare zi. Am cântat foarte mult, din dorința de a mă afirma, eram mică, din punct de vedere al evoluției, notorietate și îmi doream foarte mult să îmi câștig fanii prin munca asta pe care o depune orice artist, cântă mult și de toate, orice zonă, ca să îi împaci pe toți. Am cântat așa cam un an și jumătate, aproape doi, după care, efectiv eram doar răgușită, o răgușeală foarte urâtă, pentru că nu se mai auzea frumos nici în momentul în care cântam și pe lângă asta mă dezavantaja, nu mai puteam să cânt, erau momente în care ajungeam să fiu mută.”, a povestit Georgiana Lobonț, în exclusivitate, pentru WOWbiz.ro.
Deși are un succes fabulos, Georgiana Lobonț a trecut prin momente extrem de dificile, fiind la un pas să nu mai poată cânta niciodată. Artista a povestit cine a fost cel care i-a salvat glasul și cum a ajuns să-și lase soarta în mâinile lui.
„A fost și o chestie psihică de-a mea, adică m-am supărat și m-am stresat foarte tare. Nu mai știam ce să mă fac, unde să apelez, am încercat să merg la mai mulți doctori ORL-iști, care mi-au dat diferite sfaturi. Mi-au pus diferite diagnostice și, la un moment dat, mi-am dorit să merg în străinătate, pentru că am auzit de un medic foarte bun, care a mai operat voci ale artiștilor de la noi din țară. Din păcate artiștii respectivi nu și-au spus povestea. E forte bine să îți spui povestea de viață, eu eram, în acele momente, să intru într-o depresie. Mă gândeam ce să fac, sunt căsătorită, am copii, toată munca mea și ce am făcut cu soțul meu se va duce pe apa sâmbetei și nu știam încontro să o iau . Dar, am descoperit acest doctor bun din Paris. El a fost medicul lui Michael jackons și este în continuare al lui Celine Dion.”, a spus Georgiana Lobonț, în exclusivitate, pentru WOWbiz.ro.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
După vizite la doctor și îngrijorări peste măsură, Georgiana Lobonț a aflat diagnosticul și ce trebuie să facă pentru a-și recăpăta vocea cu care încânta mii de oameni. Artista afirmă că, dacă mai continua cu să își forțeze gâtul, și-ar fi pierdut glasul definitiv.
„Mi-a descoperit că aveam un polip pe coarda vocală stângă. A trebuit să urmez un tratament timp de 4 luni înainte de operație, pe urmă, nu am mai avut voie să vorbesc deloc, a trebuit să fac pauză vocală totală, apoi a urmat operația. Acum nu mai am nicio problemă, nu mai obosesc când cânt, pot să cânt mult și bine și asta este o poveste cu final fericit. Dacă continuam cu cântările încă vreo 3-4 luni, puteam să îmi pierd vocea de tot.”, a declarat Georgiana Lobonț, în exclusivitate, pentru WOWbiz.ro.