
kanald.ro
Actualitate
Florin Roșu, managerului Spitalului de Boli Infecțioase Iași, a vorbit în exclusivitate pentru WOWbiz.ro despre situația gravă din spitalele românești.
Medicul Florin Roșu este de părere că lipsa de infrastructură de calitate în sistemul de sănătate din România face spitalele vulnerabile în fața situațiilor de criză.
Dr. Florin Roșu, manager Spitalul de Boli Infecțioase Iași
Incendiul a izbucnit în secția de Ginecologie a Spitalului de Urgență din Suceava de la un ventilator încins. Din fericire, alarma de incendiu a alertat imediat pompierii, care au reușit să evacueze în timp util peste 300 de pacienți și să stingă incendiul.
„Din nefericire, presiunea asupra spitalelor și, în special, asupra infrastructurii spitalelor a fost și este foarte mare. În momentul de față, ne apropiem de al treilea an în care aparatura medicală este folosită non-stop.
Spitalul din Suceava a fost verificat de două ori în ultimele 6 luni de SJU Suceava și nu au fost găsite nereguli la instalația electrică. Cu toate modernizările, însă, Florin Roșu susține că pandemia solicită la maximum instalațiile spitalelor românești.
„Ceea ce ne-ar ajuta foarte mult ar fi spitale noi, adaptate unor situații pandemice. Ne-ar ajuta și aparatura medicală nouă, adaptată anului 2022.
Din fericire, niciunul dintre cei aproximativ 300 de pacienți evacuați din Spitalul de Urgență Suceava, printre care au fost și 57 de nou-născuți, nu a fost rănit. Conducerea spitalului nu a făcut nicio solicitare către alte centre pentru relocarea pacienților.
„Nu s-a făcut nicio solicitare de a fi transferați pacienți de la Suceava la Iași.
Noi asigurăm îngrijirea celor mai grave cazuri din zona Moldovei. Dacă vom fi solicitați, vom face în așa fel încât să îngrijim pacienții pentru că sunt conaționalii noștri”, a adăugat managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.