Făceau dragoste şi câte 25 de ore! Dezvaluiri despre cele mai perverse femei din istorie

Diverse

Făceau dragoste şi câte 25 de ore! Dezvaluiri despre cele mai perverse femei din istorie

De-a lungul istoriei au existat femei care au doborât orice „record”. Toate proveneau din familii bogate, nobile şi influente. Unele au condus chiar imperii.

Cele mai destrăbălate femei ale istoriei erau în cea mai mare parte, de origine nobilă, şi chiar stăpânitoare de imperii. Au fost sute, mii de astfel de nimfomane de neam ales de-a lungul istoriei, însă trei dintre acestea s-au remarcat într-un mod deosebit. Atât prin modul pervers de a înţelege relaţiile intime, dar şi modul prin care îşi exploatau partenerii pentru a-şi satisface plăcerile.

Femeia care a bătut toate recordurile 

Una dintre femeile care a intrat în cartea recordurilor din acest punct de vedere a trăit acum mai bine de 2000 de ani în Roma Antică.

Se numea Valeria Messalina şi a fost împărăteasă a celui mai puternic imperiu din lumea antică.

Citeste si: Schimbare după schimbare pentru Gabriela Cristea! Dacă în urmă cu 9 luni părăsea postul de prezentatoare TV, se pare că recent a renunțat și la afacerea sa și s-a reorientat- kfetele.ro

Messalina s-a născut în anul 22 d HR într-o familie romană respectabilă. Mai precis, era înrudită cu împăratul Octavian Augustus.

Citeste si: Veronica și Ahmed primesc primul lor date! Concurenții au IZBUCNIT când Andreea Mantea le-a spus unde merg- kanald.ro

Despre copilăria ei se ştie foarte puţin. Important este faptul că la 15 ani se căsătoreşte cu verişorul ei de rangul II, Claudius, un bărbat de 50 de ani aflat la a treia căsătorie.

Despre Claudius, soţul Messalinei, se spunea că era un adevărat monstru. Nici Messalina nu era uşă de biserică însă.

Din contră. Tânăra împărătească a rămas în istorie ca o veritabilă ninfomană. În cel mai scurt timp, adolescenta a început să aibă zeci de relaţii extraconjugale. Plăcerea pentru amor era mai importantă decât onoarea.

Poetul Juvenal scria în satierele sale că împărăteasa ajunsese să lucreze incognito la un bordel din Roma, tocmai pentru a-şi satisface această plăcere.

”Îşi întâmpina fiecare client cu dulceaţă şi cerea plată pentru fiecare partidă, absorbind tăria lor fără ca măcar să se ridice. Prea curând patronul bordelului şi-a lăsat libere fetele. Ea (n.r. împărăteasa) a rămas până la final, întotdeauna ultima la plecare, târându-se tristă, cu vulva înfierbântată şi rigidă, extenuată de bărbaţi, şi cu toate acestea departe de a fi satisfăcută, cu obrajii mânjiţi de fumul lămpii, ducând acasă pe canapeaua imperială, putoarea bordelului”, scria Juvenal în  ”Satire VI”.

Citeşte continuarea pe Kfetele.ro.