Faimosul Sonny Flame și războincul Cristian au rămas în Dominicană din cauza pandemiei! Ce se întâmplă cu cei doi după ce au fost eliminași de la Survivor România

Mari rivali în competiție, războinicul Cristian și faimosul Sonny Flame au ajuns prieteni la cataramă după ieșirea de la Survivor România.

Autor: Daniel Coltuc

In articol:

Sonny Flame și Cristian Ioniță au rămas în Republica Dominicană după eliminarea de la Survivor România 2020 din cauza problemelor companiilor aeriene în contextul crizei COVID-19. Din mari rivali, faimosul Sonny și războinicul Cristian au ajuns prieteni la cataramă. Cei doi își petrec aproape tot timpul împreună într-un resort din Republica Dominicană și abia așteaptă să ajungă acasă, la familiile lor, chiar dacă încă nu știu când

se va întâmpla acest lucru.

Sonny Flame de altfel a declarat, în premieră pentru WOWbiz.ro, la emisiunea ”Ștafeta mixtă”, că el și Cristian au o relație foarte bună după ieșirea din competiție. ”Deocamdată, nu am reușit să plecăm din Republica Dominicană, suntem puși pe o listă de așteptate, întrucât și în această țară, regulile legate de pandemia de coronavirus trebuie respectate. Însă, cei din România și, în special familiile noastre, să stea liniștiți, noi avem asigurate condiții foarte bune aici, producătorii ne-au asigurat tot ce este mai bun, de la cazare până la masă. Aici, sunt mreu cu Cristi, stăm serile până dimineața la povești, chiar ne înțelegem foarte bine. Este un băiat deosebit, pe care l-am apreciat atât în concurs, cât mai ales acum, la ieșirea de la Survivor România”, a declarat fostul faimos.

Citeste si: Cine este soția lui Alexandru Arșinel! Femeia este imobilizată la pat- kfetele.ro

Citeste si: Ce a făcut fiul lui Arșinel după ce a murit marele actor! Imaginile au apărut pe internet..- bzi.ro

Citeste si: Elena Ionescu de la Survivor ar putea fi însărcinată? Cum s-a dat de gol: „Elena, te ajutăm cu nașterea?”

Citeste si: Alexandru Rafila: „Mă aştept ca această pandemie de coronavirus să dureze circa doi ani”

Citeste si: Grațiela Duban face în sfârșit lumină în relația cu Ghiță la Survivor România! ”Nu există nici măcar un gând de altceva pe insulă, îți este foame, nu te speli, îți este dor de acasă, de oamenii care te iubesc cu adevărat”

Cum s-au comportat Cristian și Sonny Flame la Survivor România 2020?

De cealaltă parte, Cristian pare să-i împărtășească afirmațiile lui Sonny. El a postat pe contul lui de socializare o imagine în care apare în compania faimosului. Cei doi se află în incinta unui hotel, sunt extrem de relaxați și zâmbitori, fără încrâncenarea de la trasee.

Cristian Ioniță a fost, de altfel, unul dintre cei mai colerici concurenți de la Survivor România 2020. În ultima perioadă, înainte de eliminare, el a părut extrem de nervos și a fost în mijlocul unor conflicte inclusiv în camp. În schimb, Sonny Flame a părut să fie un tip extrem de echilibrat, care a avut însă ghnionul să ajungă prea târziu în echipa Faimoșilor și să nu apuce s-și facă prea mulți aliați. Sonny a intrat arareori în conflict cu alți competitori și a acceptat cu zâmbetul pe buze ”și capul sus” decizia colegilor de a-l propune spre eliminare.

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Sonny Flame, declarație șoc despre Elena Ionescu la patru zile de la eliminarea de la Survivor România! Ce a putut să spună faimosul despre relația lor. ”Mă jur! Mi s-a părut de...

Prima apariție publică a lui Sonny Flame, după eliminarea de la Survivor: „Momentan vreau să...”

Care este adevărul despre relația Elenei de la Survivor România și Sonny Flame! De când se cunosc cei doi cântăreți! S-a aflat abia acum!

Horoscopul săptămânii aduce schimbări importante în viața zodiilor. Racii vor începe un capitol nou

Vestea dimineții despre Anamaria PRODAN! Anunțul cumplit a venit chiar acum

Cine este soția lui Visarion Alexa, preotul acuzat de agresiune sexuală? Cei doi au împreună 4 copii

Zelenski le cere rușilor din Caucaz să se revolte: Luptați pentru a evita moartea, apărați-vă libertatea pe străzi și în piețe

Doliu în sportul românesc! A murit un fotbalist cu peste 100 de meciuri în Liga 1! A făcut infarct chiar pe teren!

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies