
kanald.ro
Vedete
Andra Gogan, una dintre cele mai îndrăgite vloggerite din România, cu milioane de vizualizări pe YouTube și urmăritori pe retelele sociale, a venit astazi în platoul <Teo Show> împreună cu fratele sau, Răzvan, dar și cu cei care i-au intuit talentul și au susținut-o în drumul spre succes, părinții săi, Dana și Florin Gogan.
Soții Gogan i-au povestit lui Teo Trandafir cu multă seninătate și umor, pentru că nu au niciun fel de regret, toate greutățile pe care le-au avut de-a lungul vieții, dar și ce sacrificii au făcut pentru a-și crește cei doi copii, pe Andra și Răzvan și pentru a le oferi tot ceea ce au avut nevoie.
" La început am stat în camera de cămin studențesc(...)
" La un moment dat salariul meu se ducea pe cursuri. Nu mai făceam față(...)."
Andra și Răzvan Gogan sunt conștienți de tot ceea ce au făcut părinții pentru ei și recunosc că au o relație extrem de apropiată, sustinandu-se unul pe celălalt în carierele lor artistice.
" El este cel smart din familia noastră și se ocupă de toate colaborările în engleză, română, el face mailurile", a subliniat îndrăgită vloggerita care a început să își câștige primii banii încă de la vârstă de cinci ani, când a dublat prima oară voci.
Fratele sau, Răzvan, recunoaște că, încă de mic copil, este în competiție cu sora sa mai mare și îi datorează drumul pe care îl are acum în muzică.
" La mine a fost amuzant că o vedeam pe Andra cum cânta. Cum adică să cânte ea și eu să nu cant? Pe cât e ea de competitivă cu ceilalți, așa eram eu competitiv cu Andra. Eu n-aș fi ajuns în punctul asta, dacă nu o vedeam pe ea făcând alte chestii. Și la un moment dat m-a inspirat, m-a inspirat și am luat microfonul în mâna la repetiția la muzică la ea și am cântat", a spus fratele artistei, Răzvan Gogan.
Fericita familie nu se declara una bogată, muncesc în continuare că evolueze și investesc în carierele lor. Au o școală de dans unde Andra este coregraf de la 12 ani, au achiziționat echipamente și creează conținut online în care este implicată toată familia.