WowNews logo WOWnews
Stories
klaus iohannis
Klaus Iohannis, declarație de ultimă oră

Politica

Fără restricții de circulație de noapte și măști în aer liber de la 15 mai

Klaus Iohannis, declarații de ultimă oră! Se renunță la restricțiile de noapte și măști în aer liber.

Președintele Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă după şedinţa de lucru cu premierul şi cu mai mulţi miniştri pe tema pandemiei. Șeful statului a anuțat că din data de 15 mai se renunță la carantina de noapte și purtarea măștii în aer liber, cu excepția piețelor, a târgurilor și zonelor aglomerate. 

„Vom avea o relaxare pas cu pas. Aceste relaxări sunt condiţionate de 2 factori importanţi – evoluţia pandemiei şi gradul de vaccinare. Dacă vrem mai multă relaxare, trebuie să respectăm măsurile care rămân în vigoare şi trebuie să ne vaccinăm.

Aşa de simplu este”,
a declarat preşedintele.

Citeste si: Femeia româncă, stabilită în Italia, condusă pe ultimul drum după aproape 9 luni de când s-a stins din viață! Motivul și desfășurarea evenimentelor sunt de-a dreptul șocante- kfetele.ro

klaus iohannis
Klaus Iohannis a anunțat prima etapă de relaxare de la 15 mai [Sursa foto: Mediafax Foto]

Prima etapă de relaxare va avea loc în 15 mai.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că relaxarea măsurilor va fi realizată în mai multe etape, iar prima va avea loc chiar sâmbăta aceasta, pe data de 15 mai.

„Din 15 mai, se elimină portul măştii în exterior, cu câteva excepţii – pieţele, târgurile sau staţiile de transport public. În mijloacele de transport va rămâne obligatorie, la fel şi în spaţiile închise. A doua măsură este eliminarea restricţiilor de circulaţie noaptea şi se elimină orice restricţii asupra programului agenţilor economici. Magazinele vor reveni la programul normal”, a declarat Klaus Iohannis.

Șeful statului a adăugat că activităţile în aer liber vor fi posibile cu spectatori, cu 25% din locuri ocupate.

„În interior vom avea câteva măsuri de relaxare din 1 iunie, când va creşte capacitatea de cazare, capacitatea de servire”, a subliniat Klaus Iohannis.

Citeste si: Bucureștiul intră în scenariul verde! Restaurantele și sălile de spectacol vor funcționa la interior la 50% din capacitate!

Evenimentele private în exterior se vor putea desfășura de la 1 iunie cu 70 de persoane, iar în interior cu cel mult 50 de persoane.

Numărul acestora va creşte atât de la 1 iulie, cât şi de la 1 august. Dacă organizatorul garantează că toate persoanele sunt vaccinate, se va renunţa la restricţionarea numărului de participanţi.

„Ne propunem ca la 1 iunie să avem 5 milioane de persoane vaccinate, la 1 iulie – 6 milioane, 1 august – 7 milioane de persoane vaccinate”, a adăugat şeful statului.