kanald.ro
Sport
Federaţia de Judo îşi lărgeşte baza de selecţie printr-un proiect îndrăzneţ
Preşedintele Federaţiei de Judo a României, Cozmin Guşă, a explicat că acest proiect inedit urmează să lărgească baza de selecţie în sportul românesc şi a subliniat că marii campioni ai României au venit de la ţară.
"Acest protocol poate să fie considerat un eveniment excepţional, nu doar în viaţa judoului, ci şi dacă va fi replicat şi în viaţa sportului, pentru că sportul românesc suferă de o lipsă a bazei de selecţie, pentru că marii noştri campioni, indiferent de sport, au venit de la ţară. De aceea este important că primarii comunelor au acceptat acest protocol de a dezvolta judoul la ţară, care, pe lângă faptul că ne va asigura o bază de selecţie mărită şi posibili viitori campioni mondiali, are şi o valenţă educativă.
Astfel, potrivit protocolului de colaborare, Asociaţia Comunelor va pune la dispoziţie săli de sport pentru competiţii de judo şi va asigura remuneraţia antrenorilor desemnaţi de Federaţia Română de Judo.
De asemenea, va colabora la organizarea campionatelor pe categorii de vârstă. Totodată, Federaţia Română de Judo, va asigura echipamentele sportive necesare dar şi coordonarea competiţiilor.
Programul naţional pentru dezvoltarea judoului în mediul rural se va desfăşura până în anul 2022, cu posibilitate de prelungire.