WowNews logo WOWnews
Stories

Vedete

Fiul Laviniei Pîrva și al lui Ștefan Bănică Jr. a dat buzna pe scenă, în timpul concertului susținut de cei doi artiști. Alexandru nu a ținut cont că este în public și a făcut un gest total neașteptat: "O să ne tragă la răspundere"

Băiețelul lui Ștefan Bănică Jr. și al Laviniei Pîrva a făcut un gest de-a dreptul neașteptat, în cadrul concertului de Crăciun. Iată cum și-a făcut apariția pe scenă!

Ștefan Bănică Jr. nu mai are nevoie de nicio descriere, căci toată lumea știe că este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați cântăreți de la noi din țară. Îndrăgitul artist se poate declara un bărbat împlinit în ceea ce privește viața profesională, având în vedere că are o carieră de succes și un număr impresionant de fani, care îl urmăresc și ascultă cu drag de fiecare dată. Dovada stă clar în faptul că la concertele de Crăciun, pe care le-a susținut recent, Sala Palatului a fost plină, iar atmosfera una de poveste. 

În ceea ce privește viața personală, artistul se poate declara la fel de împlinit, mai ales că are o familie minunată cu care se mândrește de câte ori are ocazia. Anul acesta, în cadrul spectacolului susținut de sărbători, a avut parte de o adevărată premieră, astfel că pe scenă i-a avut pe copiii lui și pe Lavinia Pîrva. Cel care a uimit pe toată lumea prin prezența lui a fost chiar micuțul Alexandru, care a urcat pe scenă fără să țină cont de nimic. Iată ce gest a făcut băiețelul și cum au reacționat părinții lui!

Citeste si: Postările emoționante pe care Igor Cuciuc le-a făcut în cursul zilei de ieri! Ce a uimit cu adevărat la un comentariu lăsat de mama Andreei Cuciuc, Diana? "Dumnezeu e mare!" - kfetele.ro

Citește și: „Îl știm cu toții” Dezvăluirea făcută de Monica Anghel despre Ștefan Bănică Jr. A spus lucrurilor pe nume, după ce a participat la concertul de Crăciun al artistului

Fiul Laviniei Pîrva și a lui Ștefan Bănică, apariție neașteptată pe scenă 

Anul acesta, Ștefan Bănică Jr. a susținut patru spectacole la Sala Palatului, unde locurile au fost ocupate în totalitate. Ei bine, publicul s-a bucurat din plin de o atmosferă de poveste și de invitați unul și unul. Mai mult decât atât, cu ocazia împlinirii celor 20 de ani de concerte, artistul i-a avut pe scenă și pe copiii săi, dar și pe Lavinia Pîrva. Violeta l-a acompaniat la pian, în timp ce Radu Bănică a cântat o piesă cu tatăl lui. Bineînțeles că surpriza serii a fost chiar micuțul Alexandru, care până acum nu a ieșit deloc în fața oamenilor, deoarece cântărețul și partenera lui nu au dorit să îl expună pe rețelele de socializare. Astfel că atunci când băiețelul a apărut pe scenă toată lumea a rămas mască, inclusiv părinții lui, care nu au știut cum să reacționeze. 

Totul s-a întâmplat la finalul concertului, atunci când artistul și soția lui au cântat împreună melodia „Doar un Crăciun cu tine”. Momentul a fost unul de-a dreptul emoționant, însă apariția lui Alexandru a făcut ca totul să devină și mai de poveste. Cu o floare în mână și extrem de carismatic, copilul celor doi cântăreți a urcat pe scenă și i-a dăruit cadoul mamei sale. În clipele acelea, Lavinia Pîrva a rămas uimită.

„La asta chiar nu mă așteptam. O să ne tragă puțin la răspundere, îți spun eu”, a spus artista, după ce fiul ei a urcat pe scenă, potrivit viva.ro. 

stefan banica si lavinia pîrva copil

Momentul în care micuțul Alexandru a urcat pe scenă 

[Sursa foto: Captură YouTube]

În același timp, Ștefan Bănică a ținut să îl prezinte pe micuțul său și s-a arătat extrem de emoționat. 

„El este un prieten de-al nostru. Îl cheamă Alexandru. Ea este soția mea, Lavinia Pîrva Bănică, el este băiețelul meu, băiețelul nostru.”, a mărturisit cântărețul, în fața publicului. 

Bineînțeles că nu s-a putut abține, astfel că artistul a făcut și o glumă în timp ce le-a mulțumit oamenilor pentru aplauze și susținere, prin mai multe plecăciuni alături de fiul lui. 

Citeste si: Zeci de urmăritori au felicitat-o pe Carmen de la Sălciua, după ce a apărut într-o rochie în care se observa burtica artistei. Aceasta a făcut un anunț important: “Sper ca am lămurit situația.” - kfet

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro

Citeste si: UNDE ar fi trebuit să fie Andreea Cuciuc în noaptea fatidică de 15 noiembrie? Igor Cuciuc, bântuit tot restul vieții de decizia fiicei lui: „Nu poți să-i interzici unui copil să...” - radioimpuls.ro

„Hai cu tati, mă doare mijlocul”, a mai spus Ștefan Bănică pe scenă. 

La final, Lavinia Pîrva s-a retras cu băiețelul în culise, însă înainte a ținut și ea să le ureze sărbători fericite fanilor și succes partenerului ei de viață. 

„Noi ne retragem. Succes tati. Sărbători fericite, Sala Palatului”, a mai spus soția artistului, înainte să se retragă de pe scenă. 

Citește și: „Mi-au dat lacrimile. Să-ți vezi fiica așa” Mesajul apărut pe contul Andreei Marin, după ce Violeta a împărțit scena cu Ștefan Bănică și Lavinia Pîrva. Cum a reacționat prezent