
kanald.ro
Flavia Mihășan s-a luptat cu depresia postnatală
Vedete
Flavia Mihășan a vorbit despre momentele dificile prin care a trecut, după ce l-a adus pe lume pe fiul ei cel mic.
Flavia Mihășan este una dintre cele mai apreciate asistente TV și, pe lângă succesul din cariera ei profesională, este și o mămică extrem de mândră și de fericită, căci ea și iubitul ei, Marius Moldovan, au împreună doi băieți. Totuși, la doi ani după ce a devenit mamă pentru a doua oară, a dezvăluit că depresia postnatală nu a ocolit-o.
În ultimul timp, tot mai multe vedete de la noi din țară vorbesc despre depresia postnatală și mărturisesc că au apelat la ajutorul specialiștilor pentru a se putea repune pe picioare, după naștere.
Flavia Mihășan a recunoscut că, atunci când s-a văzut în casă cu doi copii mici s-a simțit copleșită și nu știa cum să se împartă, astfel încât să poată avea grijă de amândoi.
În cele din urmă, asistenta TV a apelat la ajutorul psihologului și a mers la terapie pentru a-și putea recăpăta echilibrul și a se putea concentra asupra creșterii celor doi copii.„Am trecut prin această depresie postnatală după a doua sarcină. Mă simțeam copleșită de faptul că nu puteam să mă organizez între copilul meu mai mare care era tot mic (1 an și 11 luni) și bebelușul meu. El în fiecare seară, timp de 2 luni, a avut colici.
Flavia Mihășan alături de iubitul ei, Marius Moldovan și copiii lor
Deși formează un cuplu de câțiva ani și au deja doi copii împreună, Flavia Mihășan și Marius Moldovan încă nu au făcut pasul cel mare. În urmă cu mai mult timp, asistenta TV a vorbit despre căsătorie și a dezvăluit faptul că ea și iubitul ei formează o familie chiar și fără acte. Totuși, vedeta a recunoscut că are de gând să-și unească destinele cu tatăl copiilor ei, însă vrea ca acest eveniment să fie discret și să aibă loc departe de ochii curioșilor.
„Noi abia reușim să facem lucrurile pe care ar trebui să le facem zilnic și pentru copii și pentru noi. Asta nu e ceva ce nu o să se întâmple, dar acum, prioritare sunt alte lucruri. Mie mi se pare că noi suntem mai familie decât sunt foarte mulți căsătoriți cu acte. Pentru mine asta nu a fost niciodată o nevoie. Faptul că suntem împreună și suntem amândoi implicați și responsabili mi se pare mai mult decât suficient. Când o să se întâmple cu actele, cel mai probabil o să fie între noi, fără să se știe sau fără să se afle. Niciodată nu mi-au plăcut genul ăsta de mondenități, mi se pare că e o chestie foarte intimă și că da, probabil o să fie ceva foarte discret”, spunea Flavia Mihășan pentru WOWbiz.ro.