
kanald.ro
Vedete
În 2002, martorii au povestit cum a luat foc vila din Voluntari a lui Florentin Pandele, actualul soţ al Gabrielei Firea.
Acum 16 ani s-a aflat cum a luat foc vila din Voluntari a lui Florentin Pandele, care atunci făcea parte din PNL. “Nenorocirea s-a abătut asupra primarului din Voluntari chiar de ziua păcălelilor. Casa, sediul partidului PNL şi un viitor restaurant, toate fiind proprietatea primarului Florentin Pandele, au fost atinse de flăcări. Declaraţiile martorilor întăresc supoziţia edilului că la mijloc ar fi vorba de o răzbunare. Peste două zile clădirea urmă să găzduiască petrecerea de ziua primarului.
“Două bătrâne, vânzătoare în piaţă, spun că, înainte cu câteva minute, în dreptul sediului PNL s-a oprit o Dacie albă din care au coborât doi indivizi. Aceştia ar fi aruncat ceva în casă, după care au fugit. Aşa s-ar explică şi faptul că a fost mistuită numai mansardă, la a cărei scară exterioară poate avea oricine acces din stradă. Preşedintele Ligii pensionarilor din Voluntari, care stă peste drum de casă primarului, spune că nu poate fi vorba de un scurtcircuit, deoarece flăcările se vedeau în patru colţuri ale casei. Acolo sus – spune unul din consilierii primarului – stătea un om căruia domnul Pandele îi oferise un adăpost. El nu fumează şi nici reşou nu avea, era călit de iernile Siberiei. El a dat alarma”, s-a mai scris despre incendiu.
Martorii au văzut cum a luat foc vila din Voluntari a lui Florentin Pandele.