kanald.ro
Vedete
Florin Salam, implicat într-un nou scandal! Un mire îl acuză că i-ar fi luat banii, dar nu ar mai fi mers să-i cânte la nuntă. Suma imensă pe care i-ar fi plătit-o tânărul: „I-am cerut să facem contract”
Florin Salam este acuzat că ar fi țepuit o pereche de miri, cărora le-ar fi luat banii, dar nu s-ar mai fi prezentat la eveniment.
Florin Salam este considerat „ Regele” manelelor și a fost întotdeauna în topul celor mai căutați artiști pentru a întreține atmosfera la evenimente. O mulțime de fani de-ai săi fac tot posibilul pentru a-l aduce să le cânte la petreceri, dar unii dintre ei se pare că ar fi rămas dezamăgiți de manelist.
Acesta ar fost și cazul lui Marius, un tânăr care l-ar fi plătit pe Florin Salam pentru ca artistul să-i cânte la nuntă.
Citeste si: BREAKING! A MURIT Horia Moculescu!- kanald.ro
În cele din urmă, însă, Florin Salam nu și-ar mai fi făcut apariția la nunta respectivă.
Acum, Marius este hotărât să îl dea în judecată pe Florin Salam, pentru a-și recupera banii. Totuși, tânărul a mărturisit că nu există un contract între el și cântărețul de manele, deoarece mirele ar fi avut mare încredere că artistul va veni la nuntă și își va susține programul artistic.
„Am un mic video. Acolo apare concret Florin Salam și fostul impresar. În videoclipul acela spune că, după ce i-am dat suma de 4.000 euro, vor veni la prima strigare, vor veni la nuntă imediat. Scria ceva ce a notat el(n.r. pe o foaie arătată de Florin Salam în clipul respectiv), data nunții, numele lui ginerică, al soției mele, nașilor, locația. Eu i-am cerut să facem contract, dar el a spus că nu este nevoie, pentru că va veni 100% sigur.
Florin Salam
Florin Salam, acuzat de agresiune de o tânără
În ultima perioadă, Florin Salam a fost implicat în mai multe scandaluri de înșelăciune, dar nu doar atât. În urmă cu câteva săptămâni, o tânără de 23 de ani a făcut o plângere pe numele manelistului, acuzându-l că ar fi fost violent fizic față de ea în data de 1 ianuarie 2024. Totul s-ar fi petrecut într-un hotel din Capitală, atunci când, după ce ar fi întreținut relații sexuale cu femeia, Salam ar fi lovit-o pentru că ar fi suspectat-o că vrea să-l jefuiască.
Cântărețul de manele a fost audiat în acest caz, iar după ce a ieșit din secția de poliție, a făcut și primele declarații publice. Salam a susținut că este nevinovat și că totul ar fi, de fapt, o înscenare.
„Am dușmani, am spus, nu știu ce or avea cu mine că eu nu știu dacă am supărat pe cineva. Cu siguranță, așa este, vă dau cuvântul meu de om, pentru că eu nu mă cert cu nimeni niciodată. Nu o cunosc (n.r.- pe tânăra de 23 de ani)! Nu am cunoscut-o niciodată! A venit cu un băiat și băiatul acela a plecat și a lăsat-o pe acolo și nu a lăsat-o bine că nu trebuie să rămână cu mine. Eu eram acolo, ei au venit la mine pe parcurs și au înscenat tot, au vrut să-mi facă chestia asta să se ridice pe spatele meu sau să-mi ceară bani”, a spus Florin Salam, conform stirilekanald.ro.