WowNews logo WOWnews
Stories
Dan Petrescu

Dan Petrescu

Sport

Furtună în Superligă! Dan Petrescu pleacă de la CFR Cluj? La ce echipă este dorit antrenorul campioanei

Dan Petrescu pleacă de la CFR Cluj , după ultimele rezultate nefavorabile ale echipei sale.

Dan Petrescu (55 de ani) pleacă de la CFR Cluj? Aceasta este întrebarea pe care și-o pun suporterii echipei din Gruia în aceste zile.

Dan Petrescu pleacă de la CFR Cluj? Totul, în condițiile în care, în urmă cu două luni, voia prelungirea contractului

Din ultimele informații, se pare că antrenorul ar intenționa să plece de la cârma campioanei, iar destinația probabilă ar fi Arabia Saudită sau Qatar. Dan Petrescu are contract cu CFR Cluj încă un an, însă el ar putea fi reziliat, în condițiile în care și patronul Neluțu Varga își dorește despărțirea de cel care a adus aproape toate trofeele la echipă.

Surprinzător dacă ne gândim că, în urmă cu doar două luni, ”Bursucul” și Varga negociau prelungirea colaborării!

Citeste si: FOTO Ce ținută a ales Elena Udrea pentru prima zi de școală a fiicei sale. Fostul ministru a postat emoționată un mesaj: “Rugăciunile mele au fost ascultate.”- kfetele.ro

Acum, Dan Petrescu a ajuns în pragul despărțirii de CFR. Rezultatele slabe înregistrate de echipă, și, implicit, pierderea titlului au început să cântărească serios.

În plus, și problemele economice ale clubului au făcut ca niciuna dintre părți să nu-și mai dorească o continuare la Cluj. Mai mult, persoane din anturajul tehnicianului susțin că acesta negociază deja pentru plecarea din România.

CFR Cluj

CFR Cluj

[Sursa foto: Profimedia]

Citește și: Gică Popescu, verdict dur după confruntarea CFR Cluj- FCSB, scor 0-1: „E sfârșit de drum pentru CFR, după cinci ani de performanță trebuie schimbat nucleul”

Dan Petrescu ar putea ajunge la o echipă din Arabia Saudită sau Qatar 

Dacă am lua în calcul dezvăluirile apropiaților lui Dan Petrescu, se pare că următoarea destinație a tehnicianului din Gruia ar fi la un club din Arabia Saudită sau la o echipă din Qatar, zonă în care românul a și antrenat, timp de șase luni, pe Al Arabi, în 2014.

Ca o confirmare a plecării de la CFR Cluj, în ultima perioadă, Dan Petrescu a adus și el discuția, în conferințele de presă, despre posibilitatea de a renunța la a mai fi la cârma campioanei.

E adevărat, a invocat contractul, care mai e valabil încă un an, și a explicat astfel că nu ar putea să demisioneze, pur și simplu, decât printr-o reziliere pe cale amiabilă. Totuși, a lăsat să se înțeleagă faptul că este dispus să stea la masa tratativelor cu șefii din Gruia.

Citește și: Dan Petrescu, tot mai aproape de plecarea de la CFR! Ce decizie a luat antrenorul după meciul cu Farul Constanța

Citeste si: Câte zile libere vor avea românii în anul 2026- kanald.ro

Citeste si: Veronica, amenințată de Manuela după difuzarea imaginilor din club: "Îmi e frică de tine, dar ce ai putea să îmi faci?". Ce s-a văzut la TV a declanșat INFERNUL. Nimeni nu și-a imaginat că se poate ajunge aici: "Să îți iau fața"- radioimpuls.ro

Dan Petrescu pleacă de la CFR Cluj? Neluțu Varga nu mai ține neapărat să îl aibă la echipă

Despărțirea lui Dan Petrescu de CFR Cluj nu ar constitui o problemă din partea clubului. Proprietarul CFR-ului, Neluțu Varga, nu mai ține să continue alături de Petrescu, mai ales că situația economică a echipei este una dificilă.

Adevărul este că viitorul lui CFR Cluj e unul incert acum, totul depinde de ceea ce se va petrece în finalul sezonului și în startul stagiunii următoare.

”Există surse care susțin că societatea va apela din nou la insolvență, o procedură la care a mai recurs în trecut. CFR a încheiat reorganizarea în 2017, atunci când Varga a preluat de la Arpad Paszkany pachetul majoritar de acțiuni, a achitat datorii de șapte milioane de euro și a scos clubul din insolvență.

De atunci, rezultatele au fost grozave în plan intern, cu cinci titluri câștigate, și au fost bune și în cupele europene. Economic, vișiniii s-au afundat încontinuu, au ajuns la datorii de 30 de milioane de euro, valoarea înregistrată în bilanțul de la sfârșitul anului 2022 ”, scrie gsp.ro, care menționează și faptul că echipa din Gruia nu a reușit să câștige titlul tocmai acum, când miza financiară era foarte mare.