kanald.ro
Gabriel, tânărul care a murit
Gabriel, tânărul care a murit
Evenimente
Gabriel și-a piedut viața după ce mașina pe care o conducea a intrat puternic într-un stâlp.
Gabriel, un tânăr de doar 27 de ani, și-a pierdut viață într-un accident cumplit care a avut loc la ieșirea din localitatea 2 Mai. Mașina pe care o conducea a derapat pe șosea și a intrat puternic într-un stâlp. Alături de el mai era un tânăr de 23 de ani care acum se luptă să trăiască.
Potrivit Observator, în urmă cu doar câteva ore, Gabriel și prietenul său se întorceau din Vama Veche, iar afară ploua extrem de tare.
Gabriel a fost transportat la spitalul din Mangalia, însă având în vedere că starea lui era critică, medicii au decis să îl mute la spitalul din Constanța pentru a primi îngrijirile de care avea nevoie.
Momentul impactului a fost surprins pe camerele de filmare, iar imaginile terifiante de la locul accidentului au fost făcut publice. Autoturismul în care cei doi tineri se aflau a fost făcut praf. Polițiștii fac acum cercetări la locul tragediei pentru a stabili în ce condiții s-a produs.
„Mamă, cum s-a făcut!”, a fost reacția unui martor.
Conform sursei menționate anterior, cel de-al doilea tânăr care se afla în mașină are doar 23 de ani și acum se luptă să trăiască. Asemenea lui Gabriel, acesta a fost dus la spitalul din Mangalia, iar mai apoi transferat la Constanța, iar starea lui este destul de gravă.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
Tânărul este ventilat mecanic, în comă, iar medicii au fost nevoiți să îi amputeze unul dintre membrele superioare. Aceștia fac tot posibilul pentru a-l ține în viață.