
kanald.ro
Vedete
Gabriela Cristea și-a deschis sufletul în fața publicului ei și a vorbit despre o perioadă dificilă din viața sa.
Gabriela Cristea se numără printre cele mai îndrăgite și apreciate prezentatoare TV de la noi din țară, iar de-a lungul carierei sale, vedeta a reușit să intre în sufletele românilor, prin prisma carismei, dar și a sincerității de care a dat dovadă mereu.
Un moment de sinceritate a avut și recent, atunci când în cadrul unui podcast, bruneta a vorbit despre o perioadă dificilă din viața sa, atunci când a fost însărcinată cu prima ei fiică.
Totodată, aceasta a ajuns să experimenteze și un simptom extrem de neplăcut, unul cu care multe femei însărcinate se confruntă, respectiv gleznele umflate. Prezentatoarea TV a povestit că, pentru puțin timp, a crezut că așa va rămâne și după naștere
„Îmi aduc aminte că mi se umflaseră picioarele, aveam niște glezne cam cât era pulpa, ceva imens, eu care am niște glezne, oricât de grasă am fost, am avut gleznele subțiri. Mă uitam la ele și mă gândeam dacă vreodată voi mai fi om, așa ziceam. După două zile, după ce am născut, eram impecabilă. Am născut prin cezariană ambii copii tocmai pentru că făceam acel tratament și a vârstei înaintate. Eu am născut-o pe Victoria la 43 de ani și nu am avut deloc recomandarea să nasc natural și sinceră să fiu nu m-a mai bătut gândul”, a povestit Gabriela Cristea în podcastul Dianei Bișinicu.
În urmă cu ceva timp, în cadrul unui interviu, Tavi Clonda a făcut o dezvăluire, mai precis cum se descurcă cei doi părinți cu cele 2 fetițe ale lor, dar și care sunt rolurile lor în raport cu micuțele, artistul precizând că el este mai dur, în timp ce soția lui este mai blândă.
Citeste si: A crescut numărul cazurilor de infecții respiratorii: Ce recomandă medicii- kanald.ro
„Avem momente și momente! Dacă Gabriela a zis la început că ea o să fie mama aia rea și eu tatăl ăla bun. Nu s-a întâmplat așa. Eu sunt un pic mai strict, Gabriela le lasă mai cu hărmălaie, eu le pun să strângă, și ea, dar când rămân eu după masă e normal că mă ocup mai mult de ele. Când sunt foarte obosite, le las să facă orice”, a spus cântărețul.
Gabriela Cristea, Tavi Clonda și cele 2 fiice ale lor