kanald.ro
Vedete
Gabriela Lucuțar divorțează, după 20 de ani de căsnicie! Partajul se ridică la ordinul milioanelor de euro: "A trebuit să pierd 70% din munca mea, el fiind administrator în firmă"
Gabriela Lucuțar și soțul ei au decis să meargă pe drumuri separate. Ce spune „Regina Întunericului” despre divorț?
Gabriela Lucuțar sau „Regina Întunericului”, a devenit cunoscută în showbizul autohton datorită afacerilor sale cu pompe funebre. De-a lungul anilor a reușit să-și clădească o carieră de succes în acest domeniu, motiv pentru care astăzi se bucură de un adevărat imperiu.
Ei bine, dacă pe plan profesional bifează reușită după reușită, nu la fel se întâmplă și în viața personală. Recent, aceasta a anunțat că ea și soțul ei divorțează, după 20 de ani de mariaj. Cum au ajuns în acest punct, dar și ce a cerut „Regina Întunericului”?
Gabriela Lucuțar și soțul ei au decis să meargă pe drumuri separate în viață
Fără doar și poate, Gabriela Lucuțar a devenit extrem de cunoscută în lumea afacerilor, dar și în showbiz, datorită firmei de pompe funebre pe care o deține. „Regina Întunericului” a mărturisit că ea și soțul ei trec printr-un divorț, după ce au trăit o frumoasă poveste de dragoste timp de 20 de ani.
Femeia de afaceri a cerut custodia celor trei copii, dar și împărțirea averii comune, care ajunge la suma de 2,7 milioane de euro. Gabriela Lucuțar spune că nu i-a fost deloc ușor să ia această decizie, întrucât este o familistă convinsă. Abia după 7 luni a înaintat actele pentru divorț. Totuși, într-o cerere separată, soțul ei a formulat aceleași solicitări.
„După 20 de ani de căsnicie şi trei copii minunaţi, întâmplarea a făcut… eu fiind o familistă convinsă şi o femeie care nu şi-a înşelat niciodată soţul şi nu s-a uitat la bărbaţi decât aşa, prieteneşte, am ajuns să divorţez. M-am gândit şapte luni dacă să fac pasul ăsta sau nu. La momentul acesta, eu sunt… după ce a trebuit să pierd 70% din munca mea, de 18 ani… el fiind administrator în firmă… eu trebuia să rămân cu firma, categoric, asta e viaţa mea! După copii, asta este viaţa mea!”, a mărturisit Gabriela Lucuțar în cadrul podcastului „Realități cu Niculescu”.
Gabriela Lucuțar
„Regina Întunericului”, despre cum a ajuns până în acest punct al vieții sale
Cu siguranță, decizia de a divorța de soțul ei nu a fost deloc una ușoară, mai ales că a pus întotdeauna pe primul plan. Afacerista spune că în perioada Paștelui a fost consolată de una dintre clientele sale. Aceasta din urmă i-a reamintit cât de mult a muncit pentru a avea tot ce are astăzi, dar și cât de mult s-a implicat în tot ceea ce înseamnă creșterea și educația celor trei copii. Tocmai de aceea, este convinsă că ar putea încă o dată să treacă prin același proces.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
„Mi-a spus o clientă aşa… a făcut cu mine patru înmormântări şi am vorbit cu ea în Sâmbăta Mare. M-a sunat să-mi spună <<Paşte Fericit!>>, nu ştia că am divorţat şi mi-a spus aşa: <<Adu-ţi aminte, tu eşti puternică şi vei trece peste! Eu te cunosc, îţi cunosc copiii şi ştiu ce educaţie le-ai dat! Ştiu ce mamă eşti, ce soţie eşti! Adu-ţi aminte de unde ai plecat! Am fost al doilea client al tău. Te duci acolo unde ai stat în chirie doi ani de zile, unde eu te-am cunoscut, faci o poză şi ţi-o pui pe frigider. Şi doar prin munca ta ai ajuns aici şi ai făcut o împărăţie! O vei face iarăşi! Eşti fericită?>>. <<Sunt foarte fericită>>, i-am răspuns, sunt foarte liniştită. Acum, copiii mei simt că trăiesc”, a mai spus aceasta.