kanald.ro
Vedete
Gabriela Prisăcariu a îmbrăcat rochia de mireasă, la Roma. Cât a fost nevoit să scoată Dani Oțil din buzunar? ”Am față de italian bogat?
Gabriela Prisăcariu a îmbrăcat rochia de mireasă, una mai atipică.
Dani Oțil a renunțat la burlăcie după ce a cunoscut-o pe Gabrielea Prisăcariu, ea fiind femeia care i-a pus capac și care i-a schimbat complet viața.
Astfel că, după o iubire de câțiva ani, cei doi au făcut cununia civilă în anul 2021, chiar înainte să devină părinți pentru prima dată, spunând că urmează și marele eveniment, nunta la biserică și petrecerea de după.
Gabriela Prisăcariu, la proba rochiei de mireasă
Vremea a trecut și cei doi au marcat botezul lui Tiago, iar acum pregătesc cel mai așteptat eveniment, pentru care au plecat tocmai la Roma ca să pună toate detaliile la punct.
Cei doi soți se bucură de câteva zile petrecute peste hotare, iar Gabriela Prisăcariu, nerăbdătoare să îmbrace rochia de mireasă, dar și dornică să aibă o apariție inedită, a profitat de moment și a ajuns într-un atelier de rochii de mireasă foarte scumpe.
Astfel, bugetul matinalului a fost grav zdruncinat, căci a fost nevoit, după cum lasă chiar el de înțeles, să scoată o sumă frumușică de bani din buzunar pentru a-i face pe plac soției. Și asta doar pentru a proba o rochie de mireasă, căci nu se știe și dacă blonda s-a hotărât să o cumpere. Motiv pentru care, în stilul caracteristic, a venit și cu un sfat pentru bărbații care urmează să se însoare.
Ce-i drept, însă, modelul a optat pentru o rochie albă cu totul specială și foarte îndrăzneață. Se pare că, așa cum a obișnuit pe toată lumea, dezinvoltă din fire și conștientă de atuurile sale, Gabriela Prisăcariu vrea ca și în ziua nunții să fie o mireasă îndrăzneață.
Dacă va îmbrăca rochia probată la Roma, așa cum spune chiar soțul ei, Gabriela va lăsa multă piele la vedere, pentru că ținuta este foarte transparentă.
„Dani Oțil: – Ok, dacă vă zice că mergeți doar până într-un loc unde urcați doar zece minute, vă rog mult de tot spune-ți nu, mă opresc la o pizza… Măcar voi… salvați-vă! Ai văzut că eu am față de Italian Bogat? Și nu sunt nici Italian, nici bogat.
Gabriela Prisăcariu: – Deci, da?
Dani Oțil: – Ți se văd chiloții”, este dialogul purtat de cei doi soți.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
Gabriela Prisăcariu a îmbrăcat rochia de mireasă la Roma
Plăcerea soției l-a costat 200 de euro pe Dani Oțil
După probarea rochiei de mireasă, Dani Oțil a revenit cu un update în fața fanilor din online. Vedeta s-a plâns de ceea ce tocmai a pățit și, făcând o comparație cu viața de burlac pe care o avea cândva, spune că atunci nu ieșea niciodată pe minus și își făcea toate plăcerile.
Acum, în schimb, pentru doar 23 de minute și câteva poze făcute soției a fost nevoit să scoată din buzunar 200 de euro. Bani cu care, subliniază el, ar fi putut să își cumpere două motociclete, pe care inițial să le probeze pe gratis.
”Stimați bărbați, gentalmani sau nu. De ce spun eu că bărbații sunt mai uniți decât femeile?! Am fost într-un loc unde se probează rochii de mireasă, doar ca să probăm, unde te duci cu câteva luni înainte, nu cu o săptămână două înainte. Pentru 23 de minute am plătit 200 de euro. Nici șampanie nu ne-au dat. În filme am văzut că e cu șampanie, cafea, apă! Nimic! Un pahar de apă nu ne-au dat. Acum, să vă zic eu, bărbați, vreodată, vreunuia dintre noi i s-a cerut să plătească ceva într-un magazin de motociclete?! 200 de euro pentru 23 de minute! Ai probat ce ai vrut, poate ai luat-o și la drive test… Nu ți-a cerut nimeni niciun ban, niciodată. Bărbați! Stați uniți! Eu de aici nu cumpăr nimic. Mai bine îmi iau o motocicletă. De fapt, de banii ăia îmi iau două motociclete”, a mai spus Dani Oțil, pe Instagram.